home EVENIMENT, POLITICA Gelu Oltean, fostul şef DGIPI, a fost arestat pentru trafic de droguri

Gelu Oltean, fostul şef DGIPI, a fost arestat pentru trafic de droguri

Share

Tribunalul Brașov a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gelu Oltean, fost şef al DGIPI, al Vanessei Youness și a lui Thomas Lishman, la propunerea procurorilor DIICOT.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

DIICOT a anunțat oficial că ”trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Aceștia organizau într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conține Ayahuasca”.

Toți cei trei ar fi avut legătură cu clinica de wellness Youness Clinic, de lângă București, unde în cadrul unor așa-zise tratamente pacienților li s-ar fi dat spre consum o substanță considerată drog, potrivit surselor citate. Vanessa Youness e fondatoarea clinicii, Gelu Oltean este partenerul său de viață, iar Thomas Lishman ar fi ”șamanul” clinicii.

De altfel, Gelu Oltean vorbea, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei din 25 februarie 2019, despre această substanță, numită ”Ayahuasca”, despre care susținea că ”este un tratament de purificare a sufletului, a minții și a corpului, care schimbă pe oricine, nu doar pe mine. Dar, într-adevăr, nu oricine are curajul să treacă prin asta”.

Gelu Oltean este considerat omul de încredere al lui Virgil Ardelean, supranumit „Vulpea”. Potrivit Digi 24, în 1997, când mentorul său a fost numit şef la Poliţiei Capitalei, Gelu Oltean a devenit purtătorul său de cuvânt.

Când Virgil Ardelean a fost numit şef al Doi şi-un sfert, Gelu Oltean l-a urmat în serviciul de informaţii al MAI. Oltean a fost șef al DGIPI în două mandate, iar în 2007 a fost coordonatorul echipei de poliţişti români trimişi în Italia pentru a colabora cu autorităţile locale în celebrul caz Mailat.

Share