home CORUPTIE, POLITICA Gabriela Firea susţine că Gabriela Firea a minţit!

Gabriela Firea susţine că Gabriela Firea a minţit!

Share

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a catalogat drept minciuni informaţiile cu sistarea plăţii indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Însă această informaţia a fost comunicată chiar de Primăria Capitalei, joi, printr-un comunicat de presă.

„Deşi sunt vremuri de criză, toate stimulentele pentru sănătate şi sociale vor fi plătite! (…) În ceea ce priveşte informaţiile mincinoase din spaţiul public ale unor politicieni care anunţau sistarea acesui ajutor financiar, observ cu amărăciune că, în această perioadă atât de dificilă, în care toţi ar trebui să contribuim la rezolvarea crizei şi în care culoarea politică nu ar trebui să conteze, politicieni PNL sau USR nu ratează nici o ocazie să încerce să denigreze Primarul General sau Primăria Capitalei. De data aceasta ei pretind că sar în apărarea persoanelor adulte cu dizabilităţi, deşi, atunci când am propus Consiliului General înfiinţarea unui sprijin financiar pentru aceştia, cei de la PNL sau USR s-au abţinut sau chiar au votat împotrivă! Consider că în această perioadă ar trebui să lăsăm orgoliile politice deoparte şi să nu mai inducem panica în rândul populaţiei!”, a anunţat Firea.

Însă chiar Primăria Capitalei a anunţat că amâna plata stimulentului pentru persoanele adulte cu handicap ”pentru lunile următoare, în funcţie de evoluţia răspândirii coronavirusului”. În luna martie, beneficiarii acestui ajutor vor primi doar restanţa din luna decembrie, 260 lei, se anunţa într-un comunicat de presă.

”Primăria Capitalei se află în linia întâi a luptei pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, prin numeroase direcţii de acţiune. Astfel, o mare parte din resursele financiare pentru luna] martie au fost redirecţionate către aprovizionarea spitalelor şi asigurarea protecţiei personalului medical, pentru asigurarea unei mese calde pentru persoanele cele mai expuse riscului de marginalizare socială, precum bătrânii de peste 65 de ani şi oamenii străzii şi asigurarea serviciilor edilitare”, transmitea Primăria Capitalei.

Citeşte şi
Gabriela Firea trimite 2.000 de angajaţi STB în şomaj tehnic

Omul păpuşat de Gabriela Firea, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a anunţat că 2.000 dintre cei Read more

Gabriela Firea a convocat astăzi şedinţa Consiliului General

Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de astăzi se va desfăşura cu toate regulile de Read more

Gabriela Firea vrea să candideze ca independentă

Întrebată dacă ia în calcul o candidatură ca independent, nu sub sigla PSD, Gabriela Firea Read more

Nicușor Dan: Cele mai multe companii municipale trebuie desființate!

Deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, consideră că cele mai multe dintre companiile Read more

Gabriela Firea îi dă afaceristului penal Vasile Creştin 22,7 milioane de euro

PMB, instituţia condusă de Gabriela Firea, a încheiat un acord cu afaceristul Vasile Creștin, pentru Read more

Nicuşor Dan este susţinut de PNL la Primăria Capitalei

Nicuşor Dan este susţinut de PNL pentru Primăria Capitalei, a anunţat joi liderul liberal Ludovic Read more

Rareş Bogdan vorbeşte despre bătălia pentru Primăria Capitalei

Euroarlamentarul PNL Rareş Bogdan arată că numai dreapta unită o poate învinge pe Gabriela Firea, Read more

Violeta Alexandru a dat afară din PNL blatiştii Gabrielei Firea

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a anunţat marţi seara că acei doi consilieri PNL care Read more

PSD e mândru de cei doi blatişti PNL din Consiliul General al Capitalei

Marius Pavel, consilier general din partea PSD, i-a lăudat pe cei doi consilieri PNL care Read more

Gabriela Firea: În blocurile vechi din Capitală locuiesc doar săraci

Primarul Capitalei, Gabriela Firea (PSD), a declarat, în fata pesediştilor din Bucureşti, că în blocurile Read more

Share