home CORUPTIE, POLITICA Gabriel Liiceanu: PSD este o mafie camuflată în partid

Gabriel Liiceanu: PSD este o mafie camuflată în partid

Share

Gabriel Liiceanu rămâne în prim-planul actualităţii, comentând chestiunile politice de actualitate, legate indisolubil de PSD.

Liiceanu afirmă, într-un text apărut în prefața cărții lui Valeriu Nicolae, „Nu tot ei!”, că „PSD este o mafie camuflată în partid, a cărei singură ideologie este lăcomia, a cărei pragmatică e furtul și a cărei grijă, pentru dobândirea impunităţii, e acapararea justiției”.

Cartea lui Valeriu Nicolae cuprinde detalii din CV-urile parlamentarilor și liderilor politici, cu precădere a celor din PSD, cei mai mulți fiind impostori de cea mai joasă speță. Liiceanu descrie modul în care licheaua, despre care vorbea în „Apel către lichele”, în 1990, a adus în România un genocid spiritual.

„Licheaua care evoluează în postcomunism, după ce a făcut cu puțință comunismul, a păstrat în mod firesc o mulțime din trăsăturile prototipului comunist. Tehnica de perpetuare a structurii și de încatenare a liderilor a fost preluată de PSD, de la PCR.

Dar, în timp ce partidele comuniste sunt mafii care joacă pe o scenă, din care pluralismul politic lipsește pe față, PSD este o mafie care operează într-o societate în care, deși decorul democrației și pluralismul sunt prezente, democrația reală e doar simulată. Decorul e cel important.

El camuflează identitatea mafioților, el dă onorabilitate unor escroci, care apar pe scenă nu ca devastatori de bugete, ci ca parlamentari, miniștri, avocați ai poporului, președinți ai Curții Constituționale, ai televiziunii publice, ai CNA-ului, ai ANAF-ului, șefi ai Oficiului pentru combaterea spălării banilor, ai BNR-ului, membri ai Consiliului ASF, rectori de universități-fantomă, revoluționari cu certificate de eroism, procurori generali, șefi ai jandarmeriilor – cu toții funcționând într-o democrație închipuită.

Scenografia e atât de reușită, încât dă iluzia (o vreme chiar și la Bruxelles) că ne aflăm într-un peisaj natural, chiar dacă acesta e o simplă butaforie.

Trecut prin metamorfoze onomastice și prin vreo șapte președinți, PSD nu și-a schimbat nici o clipă esența și tehnicile de conducere, jaf și îmbogățire. Le-a rafinat doar. La mitingurile din Piața Victoriei, sloganul care s-a auzit cel mai des a fost „PSD – ciuma roșie“.

Sintagma „ciuma roșie“ trimite la ideologia comunistă. Lucru, totuși, incorect. PSD nu este un partid comunist, nici un partid socialist și, cu atât mai puțin, un partid social-democrat. PSD este o mafie camuflată în partid, a cărei singură ideologie este lăcomia, a cărei pragmatică e furtul și a cărei grijă, pentru dobândirea impunităţii, e acapararea justiției.

În mod firesc, cel mai vizibil în toți acești treizeci de ani a fost puroiul la vârf, care se reface continuu grație microbilor născuți din aceeași plămadă a răului. Nu e întâmplător că Dragnea a apărut când puroiul s-a copt.

După perioada inaugurală a microbului Ion Iliescu, inculpat pentru crime contra umanității (și oare nu el, sub demagogia lozincii „Nu ne vindem țara!“, a dat pe mâna securiștilor punctele-cheie ale economiei românești?), a venit perioada microbului Năstase, arhitectul rețelei de drenat bani a partidului.

După perioada microbului Năstase a venit perioada microbului acoperit Ponta, cel care mintea, vorba cuiva, și când îl întrebai cât e ceasul. N-am uitat nici azi frisoanele care ne-au zgâlţâit în 2014 la gândul că pe mâinile unui astfel de impostor zglobiu ar fi ajuns președinția țării.

După perioada microbului Ponta a venit, nu întâmplător, perioada microbului Dragnea, care a pus la cale și a realizat distrugerea regulilor, legilor și justiției spunând că ameliorează regulile, legile și justiția.

Sub Dragnea, furtul a luat în PSD o amploare fără precedent și a devenit parte componentă a guvernării, când nici o investiție publică nu a rămas nedeturnată sau nedijmuită. A calculat până acum cineva câte spitale, școli și autostrăzi s-ar fi putut face cu banii băgați trei decenii în pensii speciale, în sinecuri de tipul Academiilor de Știință sau a Institutului Levantului, în posturi plătite cu 15-20.000 de euro pe lună, în salariile cohortelor de rude plasate în Parlament, în ministere și-n alte instituții ale statului sau cu banii nerecuperati niciodată din sutele de milioane de euro furate de la buget?”, este un fragment din textul lui Liiceanu, de pe Contributors.

Share