Faptul că unul dintre fondatorii FSN (care a continuat consecvent pe filiera FSN(PD) – PD (FSN) – PD – PDL până în zilele noastre) a părăsit ex-abrupto acest partid şi a trecut în tabăra adversă, fix într-un moment de maximă confruntare politică, aşa cum probabil că nu a mai existat în istoria 
relaţiilor dintre cele două grupări politic-beligerante, este de o importanţă dramatică şi merită analizat.
Există un singur precedent pe care mi-l amintesc: plecarea inexplicabilă a domnilor Duvăz şi Sassu. Dar nici Duvăz, nici Sassu nu au anvergura politică (şi mai ales ocultă) a lui Sorin Frunzăverde.
Ne mai amintim de plecarea lui Victor Babiuc, dar aceasta a avut loc într-un moment în care politicianul, evaporat astăzi în necunoscutul politicii românești, era deja anchetat oficial pentru afacerea schimbului cu terenuri cu Becali, ticluită pe când Babiuc era ministrul Apărării Naţionale.
Ion Cristoiu tot afirmă că Frunzăverde are defapt o problemă cu DNA. Jurnalistul susţine că ştia de două zile de plecarea politicianului la liberali, dar nu a avut permisiunea sursei sale să o spună public.
Nu ştim dacă asta cu DNA o ştie din aceeaşi sursă şi a primit ausvais să o facă publică, poate pentru că interlocutorul domnului Cristoiu doreşte să contracareze efectul de ciocan politic pe care-l primeşte fix în moalele capului partidul condus de Emil Boc.
Ar fi o explicație și așteptăm să vedem dacă se verifică. Până atunci, trebuie să remarcăm faptul că gestul domnului Frunzăverde pare a fi, în opinia noastră, scandalos şi impardonabil. Nu se face aşa ceva. Nu treci în tabăra adversă în politică astfel, fără să fii sancţionat pe viaţă cu degradarea în altă clasă de politicieni, mult mai mărunţi şi puţin semnificativi.
Ar trebui să aşteptăm, de la un politician de anvergura şi onoarea teoretică a lui Sorin Frunzăverde, să moară drept, în picioare, vertical, în PDL, odată cu partidul. Sau să ajungă la bulău, trimis acolo de DNA, dacă Cristoiu are dreptate.
Dl. Sorin Frunzăverde nu a făcut acest gest extrem, complet nejustificat logic, inexplicabil nicicum, în finalul anului 2000, când PD a trecut în Opoziţie, pierzând alegerile în faţa PSD. Atunci, inexplicabil, situaţia nu părea la fel de disperată pentru el ca acum.
Sorin Frunzăverde nu este un mic politician de provincie, ajuns prin aterizare planată în Parlament de la Galaţi, ca Mihail Boldea, ci omul care a făcut legătura transnaţională a PD cu Partidul Popular European, identificat cu mişcarea populară paneuropeană şi consacrat categoric ca promotor al acestor idei în PDL. De ce pleacă acum la PNL, ca să resusciteze… liberalismul? Inexplicabil astăzi. Poate mâine vom înţelege mai multe.
Marea credibilitate a politicienilor de anvergură rezidă din consecvenţa lor. Marţi, 27 martie 2012, România a pierdut un astfel de exemplu, prin defectarea lui Sorin Frunzăverde la o umbră a marelui partid liberal interbelic de altădată.