home EVENIMENT, POLITICA Florin Roman (PNL): Înger- îngerașul meu / Scapă-ne de pesedeu!

Florin Roman (PNL): Înger- îngerașul meu / Scapă-ne de pesedeu!

Share

Ieri, unul dintre liderii PNL, Florin Roman, liderul grupului liberal din Camera Deputaților, a făcut show în Parlament.

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a transmis în plenul Camerei Deputaților că Partidul Social Democrat este cel mai toxic și nociv partid din istoria postdecembristă a României, care nu a făcut decât să dea foc finanțelor țării, subliniind că PNL nu va impune taxe noi.

Dezbaterea „Ora prim-ministrului”, din Camera Deputaților, pe tema proiectului de buget, solicitată de grupul PSD, a avut loc cu prezența premierului Ludovic Orban.

„După momentul discursului președintelui PSD, mi-a venit în gând începutul unei rugăciuni pe care o rosteam când eram copil. Spuneam: „Înger, îngerașul meu…” și acum am actualizat-o pentru că îmi dau seama că unii chiar nu mai au limite și va spun: „Înger, îngerașul meu, scapă-ne de pesedeu”. Și eu sper că în 6 decembrie, cu voință românilor care s-au săturat de hoțiile PSD. Vom avea în sfârșit un guvern legitim”, a afirmat Roman la dezbatere.

El a afirmat că reprezentanții PSD nu sunt în măsură să vorbească de predictibilitate, având în vedere că, în timpul ultimului an al guvernării PSD, au fost aduse 236 de modificări ale Codului fiscal.

„Ce mesaje ați dat dumneavoastră, dragi tovarăși socialiști, investitorilor când ați modificat Codul fiscal de 261 de ori în guvernarea celor trei ani de beznă pentru România și de lumina pentru Liviu Dragnea?

Văd că insistați foarte mult cu o retorică de campanie electorală și spuneți că vom crește TVA, deși premierul v-a spus cu subiect și predicat, clar și răspicat, că acest lucru nu se va întâmplă. Eventual, va scădea TVA, pentru că avem un proiect în Parlament în care propunem acest lucru, odată ce situația pandemică va permite și acel proiect este al Partidului Național Liberal pe care dumneavoastră îl țineți sub cheie, la sertare”, a spus Florin Roman.

În opinia sa, „Partidul Social Democrat este cel mai toxic și nociv partid din istoria postdecembristă a României”.

„Deficitul bugetar ar fi ajuns – doar pe ceea ce ați propus și ați adus în Parlament în vreme de pandemie – la 16%. Cred că nu mai merită să va spun că sunteți complet iresponsabili și toxici, dar sunteți și mari mincinoși pentru că ați promis, atunci când ați preluat guvernarea, că veți elimina taxe și impozite. (…)

A trebuit ca, în scurtul mandat al actualului guvern, să îndreptăm și să eliminăm lucrurile pe care le-ați făcut: supraacciza la carburanți, supraimpozitarea contractelor part time, taxele aberante din Ordonanță 114, facturile la comunicații, energie, taxa pe stâlp.

Mai mult decât atât, cum sunteți obișnuiți să vă înfruptați din banul poporului, ați vrut să nationalizati Pilonul 2 de pensii”, a adăugat Florin Roman.

El a reiterat faptul că PSD a lăsat stocurile de medicamente pe zero.

„Închei prin a va spune că în 2021, așa cum v-a spus și premierul și o să mai repetăm până o să înțeleagă toată lumea, PNL nu vine cu taxe noi. Vom veni însă cu venituri noi și va înțeleg îngrijorarea, întrucât legea confiscării extinse a averilor, susținută de Partidul Liberal, a devenit lege și este publicată în Monitorul Oficial.

Din ceea ce au furat iluștrii dumneavoastră conducători Adrian Năstase, Liviu Dragnea sau din șpaga luată de Miky Șpagă, cu siguranță vom întoarce banii acolo de unde au plecat în bugetul României, iar cei care au furat îl vor însoți pe Liviu Dragnea (…) în pușcărie.

Lăsați demagogia! Voi sunteți ultimii care puteți vorbi despre finanțele României. Nu ați făcut decât să incendiati țara, să dați foc finanțelor României și să vă răzbunați pe români”, a adăugat Roman.

Share