home ECONOMIE, POLITICA Florin Cţu: PSD a recunoscut că pensiile nu pot creşte cu 40%

Florin Cţu: PSD a recunoscut că pensiile nu pot creşte cu 40%

Share

Florin Cîţu, finanţistul-şef al României, a anunţat că va prezenta în curând un document care a fost aprobat în şedinţa de Guvern.

În acesta, PSD recunoştea că nu poate să majoreze pensiile fără ajutor de la FMI, că nu va creşte pensiile cu 40% în 2020 şi propunea o reeşalonare a majorării.

„Oamenii care încă mai cred în PSD vor avea o surpriză fantastică, pentru că voi prezenta un document pe care PSD l-a aprobat în şedinţa de Guvern, după ce căzuse Guvernul Dancila, în care recunoşteau că nu pot să crească pensiile fără să creeze dezechilibre macro, în care recunoşteau că nu pot să crească pensiile fără să ceară ajutor de la FMI, în care recunoşteau că nu vor creşte pensiile în 2020 cu 40% şi se propunea o reeşalonare.

Acest document a fost prezentat în şedinţa de Guvern şi îl voi prezenta, pentru că oamenii trebuie să înţeleagă cine sunt cei de la PSD (…) Ştiau din primul moment, de când au aprobat această lege, că nu are surse de finanţare, că nu pot să o pună în aplicare”, a spus Cîţu.

Întrebat care ar fi procentul de creştere a alocaţiilor, ministrul a răspuns că mai mare „decât cu cât am propus să crească la pensii”, în jurul procentului de 15%, dar la 1 ianuarie va fi făcută o altă majorare.

Referitor la procentajul de creştere a pensiilor, el a precizat că va fi aflat la rectificarea bugetară, la jumătatea lunii august.

„Procentul pe care eu îl susţin, 10%, este ceea ce putem în acest context economic. Gândiţi-vă că a trebuit să creştem alocaţiile, nu erau în buget, a trebuit să cheltuim 5 miliarde lei legate direct de criza din sănătate, am cheltuit 16 miliarde, cea mai mare sumă pentru investiţii din ultimii ani”, a explicat demnitarul.

Share