Ce naşte din stirpea pesedistă a lui Petre Daea sparge inflaţia-n bucăţele. Florin Barbu, noul ministru al Agriculturii, rupe-n două realitatea.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: PSD reduce inflaţia
În colecţia de aberaţii debitate de demnitar nu poţi să faci nici o breşă, să scoţi capul, să respiri aer curat. Este un zid de ignoranţă decorat cu enormităţi.
Dacă astfel vrea PSD să conducă România, în anul 2023, atunci cu certitudine ne aşteaptă vremuri foarte grele.
„AU SCĂZUT PREȚURILE LA ALIMENTE CHIAR ȘI CU 30- 50%❗️
ACEASTĂ MĂSURĂ A PSD REDUCE INFLAȚIA ȘI ESTE UN AJUTOR PENTRU ROMÂNII CU VENITURI MICI ȘI MEDII❗️”
, scrie cu majuscule Barbu, de îţi vine să îţi fereşti capul, să nu te lovească vorbele.
Citeşte şi: Gabriela Firea vede glonţul procurorial al DNA şi-l mângâie
Mai departe
🗓Este 1 august și prețurile la 14 alimente care fac parte din coșul de cumpărături de bază, au scăzut chiar până la 50%, așa cum ne-am asumat!
Trecând peste virgula-ntre subiect şi predicat, există şi o alta: între subiect şi realitate. Preţurile nu au scăzut şi cu 50%.
🤝Măsura PSD se dovedește viabilă din punct de vedere economic, iar criticii care acuzau intervenția statului în economie și, timp de o lună, au desființat-o fără nicio bază, văd astăzi că au greșit!
Conform INS, inflația pe luna iunie a fost de 10,3%, deci scăderea prețurilor la alimentele de bază înseamnă o creștere reală a puterii de cumpărare a românilor❗️
Citeşte şi: Două firme apropiate de Dragnea şi Vâlcov au făcut zero irigaţii
Dl. Florin Barbu probabil că-şi doreşte ca preţurile să continue să scadă. Eventual produsele să se vândă gratis. Ceea ce dovedeşte o crasă necunoaştere a mecanismelor Economiei.
Ideea nu este scadă preţurile, pentru ca, în valoare absolută, să crească putereaa de cumpărare, ci să crească preţurile, dar şi veniturile populaţiei.
Iar ritmul creşterii acestora din urmă să fie mai mare decât cel al creşterii preţurilor. Astfel, creşte puterea de cumpărare.
Această măsură utilă va contribui și la reducerea inflației a cărei creștere a fost influențată de prețurile la enegie și alimente!
Cauzalitate
Da, creşterea preţurilor la energie a mărit inflaţia. Dar corect era ca dl. Barbu să spună că preţurile la energie au indus creşteri de preţuri şi la alimente, nu să le pună pe acelaşi plan cauzal pe unele şi pe altele.
Şi mai e încă ceva: ideea nu este să scadă preţurile, pentru că finalmente aceasta duce la deflaţie (nu acum, în timp), care afectează business plan-urile firmelor.
Da, acum, preţurile ar putea să se mai calmeze, chiar să scadă, dar inflaţia scade şi dacă nu intervine Guvernul, ca să concaseze preţurile la ce i se pare că mănâncă electoratul propriu.
Mi-l imaginez pe Florin Barbu, cu ochii ieşiţi din orbite, în hypermarket, vânând familii despre care i se pare că sunt electoratul său şi ţipând la ei: „Nu lua aia! E scuuump! Ia aia! Am ieftinit noi!”.