Pentru ca iubitii nostri conducatori, care pana de curand mai simulau ca sunt oameni, ca si noi, precum cameleonii, s-au decis sa ne extermine pana la unul,
unii dintre noi mai si reactionam. Cum ne pricepem. Fara sa avem legatura cu vreo campanie politica.
FOTO: Crandell Financial
Acesta este un FlashMob de pe Facebook, la care intentionez sa particip. Iata textul/chemarea:
Ora: Mâine · 11:00 – 11:30
| Locaţie | Ministerul de Finanţe str. Apolodor nr.7 Bucuresti, Romania |
|---|---|
Statul român vă anunţă că aveţi de trimis 25 de declaraţii fiscale pe an. Pe Internet deja au apărut apeluri la protest împotriva birocraţiei umilitoare. Dacă, spre deosebire de guvernanţi, noi am fi normali, ar trebui să le arătăm ce credem despre asta. Dacă nu, ne merităm soarta.
CE ADUCEM:
* Un borcan plin cu monezi – taxele noastre către Statul care ne oferă „atât de mult” în schimbul contribuţiilor noastre. Borcanele le vom depune jertfă în faţa Ministerului de Finanţe. Astfel poate că se vor găsi resurse de organizare a unui serviciu civilizat.
* Aducem trei foi pe care scriem Grevă Fiscală (trei câte formulare trebuie completate) şi pe care le plasăm în faţa aceluiaşi Minister.
CE DORIM:
* Un contribuabil care obţine venituri din drepturi de autor sau ca PFA este obligat de către Stat să depună 25 de declaraţii anual. Solicităm simplificarea procedurilor birocratice prin introducerea unei declaraţii unice anuale care să poată fi transmisă instituţiilor abilitate prin poştă sau e-mail. Solicităm publicarea conturilor bancare în care pot fi virate taxele impuse, o singură data pe an.
* Solicităm scuzele publice din partea Guvernului Romaniei pentru haosul creat şi pentru risipa de timp şi calm la care îşi obligă contribuabilii.
* Solicităm redactarea formularelor într-un limbaj limpede, uşor de înţeles de orice cetăţean cu educaţie medie.
* Solicităm eliminarea tuturor inadvertenţelor şi neclarităţilor prezente în normele de aplicare. Aceste neclarităţi au fost semnalate şi de către specialişti şi pot da naştere la interpretări personale (deci imprevizibile) ale inspectorilor fiscali.
Aici puteţi semna petiţia online pentru declanşarea grevei fiscale:
Despre asta s-a mai scris aici, aici si aici.
Sa le luam dara pe rand.
Indemn la Greva Fiscala – Nu platiti taxele in forma cu trei declaratii (de Cristian Ghinea)
De vreo doua zile incerc sa fiu un contribuabil onest. Marturisesc sfirsit ca nu pot. Poate sint eu prea prost sau prea incapabil. Sau poate sint ei prea idioti. Atentie, nu am obiectii de principiu fata de alinierea taxelor pe drepturi de autor la celelalte forme de venit. Am explicat intr-un articol din Romania libera si momentul mi se pare sinistru ales.
Sint deci un autor care vrea sa plateasca taxe statului. Dar mi se pare un exercitiu de umilire in masa sa ni se ceara sa mergem in fiecare luna la trei institutii diferite. Este prea mult. Vorbim degeaba despre buna guvernare, e-government, better regulation.
Ma vad cu ministrul Muncii in conferinte simandicoase despre UE si ne spune despre flexibilizarea pietei muncii si despre debirocratizare. Ma vad cu premierul Boc in conferinte simandicoase si ne spune despre cum reformeaza statul.
Apoi aflu ca statul condus de ei imi cere sa merg la trei cozi lunar ca sa ii dau bani. De data asta e prea mult… citeste tot aici
Sa protestam impotriva birului pe timp si pe liniste! (de Vlad Mixich)
UPDATE: Semneaza aici petitia „Ne declaram cetateni in greva fiscala”
Amenintarea sosirii “Omului Negru” e un vechi joc din copilarie: nimeni nu-l vazuse vreodata, nimeni nu-i vorbise si cu toate acestea cu totii ne temeam de el.
Stiam ca momentul intalnirii cu Omul Negru este iminent dar, legati in hora jocului, nu puteam scapa asa, printr-o simpla fuga. Din fericire, in copilarie Omul Negru nu aparea niciodata.
In lumea adultilor romani Omul Negru exista si nauceste, cu respiratia lui puturoasa, sute de mii de oameni.
Statul roman, privit cu dusmanie de cea mai mare parte a populatiei, reuseste sa puna biruri nu doar pe veniturile contribuabililor dar si pe timpul si pe linistea lor. Birocratia, bratul de caracatita al statului, loveste astazi mai voios si mai orbeste ca oricand… citeste tot aici
Bocus Sovieticus: Cinismul unui guvern rupt de valorile antreprenoriale (de Cristian Pantazi)
Haosul iscat la plata contributiilor sociale pentru drepturile de autor si PFA-uri e ca un turnesol pentru tarele Guvernului Boc.
In doua zile, mii de cetateni romani cu profesii liberale, care voiau sa plateasca taxe, au fost umiliti de birocratia infernala intinsa din Palatul Victoria pina la ultimul ghiseu din Tecuci.
Iar reactia premierului Boc, presupus om de dreapta, a demonstrat un cinism desavirsit. Boc s-a comportat ca seful unui sovhoz din Siberia, unde muncitorii sint trimisi dimineata sa sape o groapa si dupa-amiaza s-o umple la loc, numai sa nu stea degeaba.
Principalele tare ale sistemului scoase la iveala de haosul DRA si PFA:
– Incompetenta: Guvernul si institutiile implicate (Casa National de Pensii, Casa de Asigurari de Sanatate si Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca) au avut nevoie de doua luni pentru a pune la dispozitia contribuabililor informatiile necesare pentru a face plati (vorbim aici de ordonanta de urgenta, normele de aplicare si, finalmente, formularele).
Nici pina acum nu stim insa daca formularele
Notă importantă: acest flash-mob este independent de orice partid/influenţă politică şi acuză o conduită a statului veche de cel puţin un deceniu, indiferent de partidul aflat la putere.
