De-a lungul timpului, mi-am făcut, numeric, mai mulţi prieteni printre câinii aceştia maidanezi decât printre oameni. Cine a privit în ochii unui câine ştie de ce. Câinele este sincer, afecţiunea lui este necondiţionată, iar agresivitatea sa are motivaţii simple.
Câinele este capabil de devotament necondiţionat, sincer, direct, radical, oamenii sunt capabili de aşa ceva foarte rar sau deloc. A ucide un câine este un gest cumplit. Nici un om nu ar trebui să fie responsabil de moartea unui câine nevinovat şi foarte mulţi oameni vor fi în curând foarte vinovaţi dacă acest lucru se va materializa dramatic, în primul rând în Capitală.
Va fi un semn dramatic al dezumanizării noastre. „Căci cel care ucide azi un câine / Omorâ-va oameni mâine”.
Pe când eram copil, pe la începutul anilor 70, mergeam pe Calea Griviţei, pe la fostul Magazin Aşchiuţă. Fără nici o introducere, nici măcar un ham, ceva, un dog german imens, matur, mascul, absolut necunoscut, s-a ridicat de pe trotuar şi şi-a pus labele din faţă pe umerii mei, mai să mă dărâme.
Părinţii mei s-au speriat. Eu râdeam. Ăsta micul, dogul german, mă lingea de zor şi scâncea ca un pui… Acum mai mulţi ani, am întâlnit în Parcul Titan un maidanez formidabil: mare, lăţos, cu blana albă cu maro, cu un aspect clar de ciobănesc românesc, cu borul şi pernele lăbuţelor liliachii. Dacă aş fi avut unde, l-aş fi luat la mine acasă instantaneu.
Pentru cei ce adoptă acum astfel de câini, este bine să ştie câteva lucruri. Primul lucru pe care trebuie să-l facă este să îl deparaziteze şi vaccineze. În câteva zile maximum (la câinii de talie mare), animalul va scăpa de toţi paraziţii, toţi viermii şi lighioanele de pe şi din el. Sau nu.
El necesită ulterior un consult la medicul veterinar, pentru că traiul vagabond i-a măcinat sănătatea. De exemplu, ficatul. Mâncând toate porcăriile. Sau mâncând oase de porc, care-i fac rău, în loc de oase de vită, care îi fac bine.
Prietenul tău cel mai bun, carevasăzică, va avea nevoie de îngrijiri medicale mai mult sau mai puţin dramatice, pentru tot restul vieţii sale sau nu. Poate fi sensibil la frig. Poate răci.
Are obiceiuri proaste, de exemplu, face pipi şi caca pe unde îl apucă şi trebuie învăţat regulile casei şi să le respecte. Când nu le respectă trebuie pedepsit, iar când învaţă ceva trebuie lăudat şi trebuie să primească recompensă.
Câinele înţelege ce-i spui. Fii atent ce anume spui. Acesta este un proces de dresaj mai simplu, pe care orice stăpân în practică cu câinele său. Satisfacțiile reușitei sunt… remarcabile.
Cel mai interesant lucru este că un câine înţelege când răzi de el, când îl ironizezi, când îţi baţi joc de el şi se supără ori se enervează.
Un alt aspect care trebui înţeles este că un astfel de câine, după ce îţi va mulţumi cum se pricepe el pentru că ai grijă de el, va fi pradă trăirilor sale de câine vagabond: va dori să plece din nou, să umble brambura, pentru că aşa este el obişnuit să trăiască.
Acum aproape doi ani, tot în Parcul Titan, s-a lipit de mine un pui de ciobănesc caucazian, pe care l-am botezat Alphonse. Un exemplat superb. Am scris despre el, i-am pus pozele, am făcut campanie cât m-am priceput, am vorbit cu o asociaţie chinologică.
Ceea ce am aflat m-a întristat: un astfel de câine nu poate fi dez-sălbăticit decât printr-un dresaj foarte dur, pentru că el, odată vagabonzit, îşi poate ucide stăpânul (dacă vorbim despre caucazian, spre exemplu, care când se supără pe tine te rupe, iar alternativa pe care o ai este să te urci în copac şi să-ţi suni prietenii să te salveze).
Deci, atunci când te gândești să adopți un câine, dincolo de dragostea ta pentru animale, trebuie să fii conștient și de responsabilitățile, dar și de riscurile pe care ți le asumi. Mai ales într-o ţară condamnată de propria sa impotenţă organizatorică, manifestată, în această problemă, prin soluţia eutanasierii.