home POLITICA Elena Udrea şi-a dat demisia. Care au fost greșelile PDL

Elena Udrea şi-a dat demisia. Care au fost greșelile PDL

Share

După ce s-a terminat iureșul alegerilor locale, încercăm să aflăm cauzele eşecului PDL, la puţin timp după ce Elena Udrea şi-a dat demisia din fruntea PDL Bucureşti.

Planul de ansamblu

Atunci când te angajezi într-o bătălie politică, îţi calculezi mişcările cu multe mutări înainte şi-ţi pui la punct strategia cu minuţiozitate. Îţi faci un plan de acţiune, apoi îl pui în aplicare punct cu punct.

A3

De când a ajuns la guvernare, PDL nu a încetat să facă mari greşeli de mai multe tipuri.

planul legislativ

Partidul Democrat Liberal a ieşit de la guvernare pentru că, atunci când avea posibilitatea să interzică prin lege traseismul politic, nu a dovedit voinţă politică pentru a face acest lucru. În prima parte a acestui an, oportuniştii parlamentari i-au dat lovitura de graţie, basculându-i majoritatea parlamentară.

Arma de atac numărul 1 a USL încă de la finalul anului trecut a fost mita electorală. Indiferent dacă reuşea sau nu, PDL ar fi trebuit să facă eforturi constante pentru a legifera interzicerea mitei electorale de orice fel.

planul comunicării

Cât timp a fost la putere, PDL a demonstrat aroganţă în comunicarea cu presa şi în general cu mediul public. Ofiţerii de presă de la ministere au fost cerberi ai demnitarilor partidului, care au blocat comunicarea.

Rolul lor ar fi trebuit să fie unul de interfeţe, pentru buna înţelegere de către electori a actului de guvernare. Probabil că singurul ofiţer de presă transparent şi reactiv (pe care îl cunosc eu) a fost Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al lui Mihai Răzvan Ungureanu.

politica faţă de mass-media

Modificarea legislaţiei muncii şi desfiinţarea Ramurii Mass-Media a ajutat patronatele din presă să-şi transforme salariaţii în sclavi şi să transforme cu osârdie cele mai percutante organe de presă în trâmbiţe politice arondate în general intereselor USL.

De la o legislaţie a muncii de extremă stângă (toxică pentru mediul de afaceri), sub presiunea instituţiilor Bretton-Woods, România a sărit, sub Cabinetul Boc, la o legislaţie de ultra dreapta (toxică pentru angajaţi).

În ingineria socială există un principiu, conform căruia forţa de muncă nu trebuie sleită, prin transformarea în masă de prestare de muncă forţată, prin eliminarea drepturilor, pentru că asemenea măsuri se întorc în timp împotriva mediului de afaceri, căruia îi obosește mâna de lucru.

În schimb, PDL (de fapt nici o forţă politică din România ultimilor 22 de ani) nu a iniţiat o legislaţie antitrust, care să prevină formarea de mari grupuri de interese care să monopolizeze mass-media.

Două mari grupuri media, Realitatea şi Intact, au canalizat o ură ce nu se bayeay[ pe un substrat politic real contra PDL, cu scop politic manifest: presiunea continuă asupra acestui partid şi a preşedintelui, pentru înlăturarea lor şi impunerea unui altfel de sistem politic mai mafiot, racordat la alte grupuri de interese.

politica mass-media

Principala preocupare a stângii reacţionare, după eşecul din decembrie 1996, a fost să confişte presa democratică, de centru-dreapta şi să o arondeze intereselor sale.

Foţele politice pro democraţie ar fi trebuit să reacţioneze coerent, creînd şi pilotând cu transparenţă o mass-media alternativă independentă, care să impună cel puţin în conştiinţa unei părţi a electoratului realitatea politică nedeformată.

Este un fapt bine ştiut că presa independentă avantajează, prin felul cum abordează actualitatea, exact acele forţe politice dedicate idealurilor democraţiei şi libertăţii, arătând electorilor unde sunt factorii de infecţie socială.

PDL nu a înţeles acest lucru, cum nici o forţă politică nu a priceput aceasta. Politicienii români nu ştiu ce este presa, cum se face ea, care sunt rigorile acesteia şi care este scopul ei.

politica faţă de societatea civilă

O altă preocupare a stângii reacţionare, după pierderea alegerilor din finalul anului 1996, a fost să-şi creeze propriul său slot de ONG-uri prietene, prin intermediul cărora să mimeze societatea civilă şi să o confişte.

Afirmând că e purtătoare a idealurilor democraţiei şi libertăţilor, dreapta românească (inclusiv PDL) ar fi trebuit să încurajeze şi să legifereze ONG-urile independente, stimulând reactivitatea societăţii civile.

Este un fapt bine ştiut că societatea civilă ajută indirect cu precădere forţele politice democratice, timorând tendinţele antidemocratice şi coruptive.

Planul imagologic

USL a fost preocupată obsesiv să afirme (de obicei fără probe concrete) că adversarul său politic e corupt, rapace, pus pe căpătuială şi artizan al unui sistem de furt din banii statului mult mai rafinat şi mai complex decât cel folosit de PSD, spre exemplu, în timpul Sultanatului Adrian Năstase.

Faptul că lucrurile nu stau deloc astfel şi că baronii şi mafioţii PDL împestriţează acest partid, însă nu reprezintă majoritatea nu are nici o importanţă.

Realitatea fabulatorie impusă de USL, prin goarnele sale Antena 3, Realitatea TV (apoi şi RTV) a intrat în minţile românilor, întrupându-se în creierele acestora.

Neavând pârghii media independente sau arondate politic, liderii PDL nu au putut să contracareze propaganda otrăvită continuă. Au obosit şi au devenit amorfi şi temători pe sticlă, formali şi lipsiţi de naturaleţe.

Bucureşti

Vom insista pe studiul de caz bucureştean, extrem de sugestiv. Demisia Elenei Udrea este corectă şi vom explica de ce.

La nivel naţional şi în Capitală, PDL nu trebuia niciodată să renunţe la culoarea portocalie. Când pleci la luptă nu îţi laşi steagul şi culorile definitorii acasă, ca să nu te recunoască lumea, ci le porţi cu mândrie, explicând de ce  anume o faci. Atunci electorii cumva te răsplătesc, dacă te simt că eşti forte. În schimb, dacă îţi simt slăbiciunea, te lovesc.

PDL Bucureşti nu trebuia să îi contrapună primarului în funcţie, “pe felie, pe val”, un clovn care se plimbă prin Bucureşti pe platforma electrică şi grosierizează realitatea pe aceleaşi coordonate ca şi Sorin Oprescu.

PDL Bucureşti trebuia să aducă un contracandidat de o factură dramatic diferită, care să se adreseze cu totul altui electorat, nu măturăreselor care ridică praful prin oraş şi şmecherilor cu 12 clase care ling berea şi apoi spală putina, dând țeapă.

Soluţia aşteptată de toată lumea era Monica Macovei. Probabil că rezerva acesteia a fost Cristian Preda. Nici unul dintre aceşti admirabili politicieni nu cred că ar fi fost un practician al administraţiei bucureştene. Poate Monica Macovei.

Sulfina Barbu nu a convins pe nimeni că are ce spune la Sectorul 4. Discursul ei public este răstit, isteric, nimeni nu înțelege nimic din ce spune și transmite cel mult faptul că e iritată de părul de cămilă al sacoului de la deux-pieces.

Toader Paleologu nu este un practician al administraţiei, oricât de simpatic e şi ar fi bun pe post de ONG-ist militant contra dărâmării caselor stil din Bucureşti care sunt aneantizate de mafia imobiliară. El este un intelectual rafinat, bun pentru Ministerul Culturii sau comisiile de cultură din Parlament.

Nu am reţinut cine este candidatul PDL la Primăria Sector 2. Faptul că democrat-liberalii au mers pe mâna acestui pehlivan oportunist numit Onţanu (care dacă mâine vin la putere din nou comuniştii, ori poate extrema dreaptă, va fi tot în fruntea bucatelor) defineşte lipsa de orizont politic a opţiunii făcute de PDL Bucureşti.

Liviu Negoiţă a fost în această campanie limfatic, sastisit, părând a spune electorilor săi: “Ce mai vreţi? La câte am făcut pentru voi, nici nu mai trebuia să apar la televizor. Votaţi-mă!”.

În contrapartidă, Robert Negoiţă a muncit şi a investit sume enorme în campania electorală încă de la sfârşitul anului trecut, când deja pensionarii Bălţii Albe (căreia de-acum cred că o să-i spunem Balta Roşie) erau plimbaţi pe la Rin Grand Hotel în devălmăşie.

Că mult din acest vot dramatic pentru un ins cu mari probleme a fost bazat pe mită electorală… ne face să ne întoarcem la partea cu legiferarea interzicerii mitei electorale.

Că un procent necuantificabil acum de voturi a fost cumpărat prin fraudă înainte de vot cu câteva zile, ore sau minute… ne face să ne întrebăm ce a păzit poliţia locală, subordonată Primăriei Sector 3, ce era condusă de Liviu Negoiţă.

Cristian Poteraş a fost o prezenţă lipsită de personalitate pe sticlă şi în toată campania. De fapt, el nici nu avea cum să fie altfel, pentru că acesta este omul: plat, dând impresia că spune: “Ştiţi, eu deja sunt foarte speriat de ce mi se întâmplă, inclusiv de faptul că sunt primar şi candidat şi atunci vorbesc clar fără să spun nimic important”.

Nu am văzut nici o intenţie de promovare a competenţelor în nominalizările acestea de candidaturi, nici o urmă de meritocraţie, cu excepţia prezenţei lui Liviu Negoiţă.

Comportamentul politic plat, plictisit al acestor oameni denotă însă suficienţă, lipsă de sete de victorie, consilieri de imagine numiţi pe pile şi, în general, blocarea canalelor de promovare a valorilor în acest partid.

De altfel, o oglindă fidelă a societăţii româneşti, întru totului tot.

Citeşte şi
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Share