E cum a spus Cioloș. Comisia Europeană a amânat aprobarea PNRR al Ungariei

Share

Cu tot scandalul declanşat de anunţul făcut de Dacian Cioloş, săptămâna trecută, se pare că acesta a spus adevărul.

Comisia Europeană a anunțat că amână aprobarea planului de redresare al Ungariei. Dacian Cioloș a anunțat săptămâna trecută că CE va suspenda planul Ungariei, stârnind în România furia UDMR.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că, dacă evaluarea planului Ungariei va necesita luni de examinare, și nu zile, Comisia Europeană va propune o prelungire a termenului-limită, informează Reuters.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a promis că Dacian Cioloș va plăti pentru că, prin acțiunile sale, a determinat Comisia Europeană să suspende aprobarea planului de redresare al Ungariei.

”Nu sunt de acord cu acest demers al lui Dacian Cioloș și cred că a făcut una dintre greșelile cele mai mari ce pot fi făcute în politică și știți cum e, nici o factură nu rămâne neplătită în politică. (…)

A făcut o greșeală uriașă, nu trebuie să intervină nici un europarlamentar într-o astfel de relație și Comisia a făcut precizările necesare, s-a grăbit domnul Cioloș, a vrut să fie erou, n-a reușit”, a declarat Kelemen Hunor, la finalul ședinței coaliției de guvernare.

Share