home CORUPTIE, POLITICA Dosarul Hidroelectrica. Radu Budeanu (Cancan, Gândul), acord de recunoaştere a vinovăţiei. Elena Udrea, vizată

Dosarul Hidroelectrica. Radu Budeanu (Cancan, Gândul), acord de recunoaştere a vinovăţiei. Elena Udrea, vizată

Share

Radu Budeanu este patronul unui trust de presă, din care fac parte Cancan, Prosport și Gândul. Budeanu a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în Dosarul Hidroelectrica, cu DNA.

El a recunoscut că în 2011 i-ar fi transmis Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5 milioane de dolari, pentru ca aceasta să-și exercite influența, în vederea menținerii contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu firma de stat Hidroelectrica.

Ulterior, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, Radu Budeanu ar fi predat printr-un intermediar fostului ministru suma de 3,8 milioane de dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri, potrivit comunicatului DNA.

Pentru că și-a recunoscut vinovăția, Radu Budeanu va scăpa cu o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost transmis de procurorii DNA la Tribunalul București, care va decide soluția finală.

Share