home CORUPTIE, POLITICA Dorin Iordache, din gaşca lui Liviu Dragnea, arestat în Bulgaria

Dorin Iordache, din gaşca lui Liviu Dragnea, arestat în Bulgaria

Share

Românul Dorin Iordache, care s-a prezentat ca director al firmei Fitodep Viridiana, înființată de un apropiat al lui Liviu Dragnea, se află în arest la Sofia de patru luni.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Un raport francez despre contrabanda de țigări „Bulgartabak”, care finanțează organizații teroriste precum „Statul islamic”, „Al Nusra”, PKK și regimul lui Bashar Assad, menționează numele deputatului din Mișcarea pentru drepturi și libertăți (MDL), Delian Peevski (oligarh media), și pe cel al președintelui de onoare a acesteia, Ahmed Dogan. Raportul este elaborat pentru Comisia europeană și alte instituții europene.

Un cetățean român și un bulgar se află de patru luni în arestul procuraturii, fiind acuzați că au cerut de la cei doi politicieni 12 milioane de euro ca să fie șterse numele acestora din raport. Din aceasta sumă, 10 milioane ar fi fost destinate unui procuror francez.

Povestea nu face parte dintr-o teorie a conspirației sau o investigație jurnalistică, ci se desprinde dintr-un dosar oficial al autorităților de la Sofia, care cuprinde acuzații la adresa lui Dilean Gheorghiev și a românului Dorin Iordache. Ambii se află de patru luni în arestul procuraturii specializate (corupție și crimă organizată), scrie ziaristul Boris Mitov din departamentul bulgar al „Europei Libere”.

Procurorii afirmă că cei doi sunt membri ai unui grup criminal organizat format cu scopul de a-i șantaja pe Peevski și Dogan (cei doi politicieni figurează în actul de acuzare ca persoane publice). Cel de-al treilea membru prezumptiv al grupului – omul de afaceri român Ovidiu Semenescu anchetat sub acuzația de corupție în România, este dat în urmărire generală.

Ovidiu Semenescu a fost reținut în 2015, în legătură cu fraudarea contractelor de livrare de apă în București, de către procurorii DNA, ulterior a fost eliberat, iar dosarul, în care mai erau cercetați foști membri PNL, a fost preluat și de procurorii francezi.

Semenescu a fost finanțator al canalului money.ro, un apropiat al mai multor membri ai PNL, în timpul președinției lui Crin Antonescu, și, de asemenea, prieten al lui Sebastian Ghiță, despre care presa a scris că ar fi fost parteneri de afaceri.

Revenind la dosarul de șantaj și contrabandă de la Sofia, în pofida faptului că acuzațiile au la bază numai afirmațiile unui martor secret, tribunalul special aprobă cu regularitate cererile procuraturii de a fi prelungit arestul preventiv al lui Gheorghiev și Iordache. Alți martori afirmă că cei doi ar fi încercat să ia legătură cu Peevski.

Avocatul celor doi a declarat că martorul secret ar fi șeful unei companii de pază, Ivan Petleșkov, care susține că Semenescu i-ar fi arătat în prezența lui Gheorghiev și Iordache raportul european. Cei trei acuzați însă nu s-au întâlnit și nici nu au vorbit cu Peevski sau cu Dogan.

„Raportul european seamănă cu cel al serviciilor secrete turce apărut în urmă cu un an sau mai mult în mediile bulgare. El a fost transmis procurorului șef Sotir Țațarov. În urma unei investigații, Parchetul General a anunțat că nu există date pentru eventuale infracțiuni comise de Peevski. Conținutul celor două rapoarte este asemănător. Nu este clar însă dacă martorului secret i-a fost prezentat raportul cu pricina sau dacă o astfel de întălnire a avut loc. În dosar nu există alte dovezi față de afirmațiile martorului secret”, a declarat în fața completului de judecată avocatul lui Iordache, Nikola Atanasov.

Judecătorul Krasimir Komsalov însă a dat crezare tezei procurorilor fiind de acord și cu cea a aparării – „lipsesc date pentru comiterea unei crime legate de terorism”.

Aceasta se referă nu la acțiunile domnilor Gheorghiev și Iordache, ci la Delian Peevski, care figurează în ancheta care vizează contrabanda de țigări prin care au fost finanțate organizații teroriste”, spune avocatul Atanasov. Între timp, procurorii au renunțat la această parte a actului de acuzare.

Iordache, notează jurnaliștii bulgari, este un ofițer pensionat din Serviciul român de combatere a crimei organizate care se ocupă acum de afaceri. La proces el a declarat că este director general al companiei române „Fitodep Viridiana”, care are contracte cu companii bulgare și cumpără lavanda în scopul creării de plantații în România. În 2017, presa scria despre această firmă că ar fi fost beneficiară a unui contract controversat pentru eliminarea țânțarilor din București. Newsweek a investigat firma, înființată de un apropiat al lui Liviu Dragnea, care era în același timp și șeful Asociației vânătorilor și pescarilor din Teleorman.

Dorin Iordache a fost arestat în Bulgaria, unde susține că se afla pentru a cumpăra mostre de la compania „Refan”.

Procuratura afirmă că cei trei s-au întâlnit în București anul trecut, când martorul secret a aflat de existența raportului. Martorul a luat legătura cu ofițeri din Serviciul bulgar de securitate națională (DANS), cu care a colaborat ulterior.

Avocatul Atanasov afirmă că dosarul există numai pentru că sunt menționate numele lui Peevski și Dogan. După el nu poate fi vorbă de șantaj. Până acum, anchetatorii nu au stabilit când a fost format grupul criminal, unde a acționat și dacă există alți membri în afara celor doi români și a cetățeanului bulgar. Martorul secret este cel care îl cunoaște pe Peevski și afirmă că ar fi aranjat o întâlnire a politicianului cu Dorin Iordache.

Deputatul bulgar Delian Peevski, unul din cei mai bogați oameni de afaceri din țara vecină, oligarh media, este menționat în rapoarte ale organizației „Ziariști fără frontiere” care critică încălcarea libertăților democratice pe piața media din Bulgaria.

Citeşte şi
Viorica Dăncilă, liderul PSD, a fost denunțată de Liviu Dragnea, fostul lider al aceluiaşi partid,
Liviu Dragnea a formulat apel față de decizia Tribunalului București de confirmare a noii conduceri
Chiar cu Liviu Dragnea în puşcărie, unii judecători trag pentru acesta, de exemplu într-o mică
Fostul presedinte al Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, o atacă în Justiţie pe procuroarea lui din
Aşchia nu sare departe de trunchi şi nici Valentin Dragnea de apucăturile lui taică-său. În
Deputatul PSD Liviu Plesoianu are un val de postari isterice dupa ce Departamentul de Stat
Liviu Dragnea și cei doi copii ai săi au interdicție de intrare în SUA din
Viorica Dăncilă are idei puţine şi foarte mobile. Acum, a scos la suprafaţă marota cu
Liviu Dragnea a depus o cerere de intervenție, admisă de Tribunalul București, care ar fi
Un fragment dintr-un nou episod al serialului „Belina - Insula Fărădelegii“ a fost publicat în
Share