DNA clasează cauza împrumutului la FMI din anul 2009

Share

DNA clasează cauza împrumutului contractat de România de la FMI în anul 2009. Plângerile au fost transmise procurorilor an,ul acesta  raportat la faptele menționate.

Aspectele sesizate nu se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și conflict de interese, informează DNA. Motivul pentru care DNA clasează cauza este legat şi de aceea că fapta, respectiv constituirea de grup infracțional organizat, nu există.

Sub nr. 664/P/2016, s-au înregistrat la DNA mai multe sesizări penale, având toate același conținut. Toate erau formulate de mai multe persoane fizice.

Acestea au solicitat efectuarea de cercetări pentru suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese și constituirea unui grup infracțional.

, informează DNA.

Infracţiunile nu există, DNA clasează dosarul

Pe 8 noiembrie 2016, DNA clasează cauza, ca urmare a analizării datelor, raportat la faptele ce au făcut obiectul sesizării. Procurorii spun că aspectele sesizate nu se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunilor.

Astfel, “fapta, constituirea unui grup infracţional organizat, nu există“, se arată în răspunsul DNA. Soluția de clasare a fost comunicată părților interesate procesual, adică acelora care au formulat sesizările.

DNA mai precizează că în prezent nu este înregistrat nici un dosar având ca obiect împrumutul contractat de la FMI în anul 2009.

Share