home ECONOMIE, POLITICA Dl. Goe Vulpescu trimis la Hidroelectrica

Dl. Goe Vulpescu trimis la Hidroelectrica

Share

Şi pentru că a picat examenul la materia “Privatizarea Oltchim prin Licitaţie”, Mamiţica Ponta, via Fondul Proprietatea, îl trimite pe DJ Remus Vulpescu şi la Hidroelectrica, în Consiliul de Administraţie, ca membru al Consiliului de Supraveghere.

QMagazine

Aberând puțin, FP atrage atenția că recomandă “doar persoane care pot genera valoare suplimentară şi pot contribui astfel la dezvoltarea companiilor unde sunt numiţi”.

După ce a desăvârşit falimentul Oltchim, printr-o privatizare de circotecă din care nimeni nu a înţeles nimic şi nimeni nu mai ştie cine ce face şi care ar putea să fie ieşirea, Vulpescu este trimis să pună-n kopshtet şi Hidroelectrica.

În numele curmării contractelor cu băieţii deştepţi, pe care tot PSD le-a edificat împreună cu PNL, Ponta a pus Hidroelectrica în insolvenţă, pregătind noi contracte pentru băieţii deştepţi (deci totul era demagogie pură), iar acum pregăteşte falimentul societăţii.

Până să vină USL la putere, ştia şi copilul de grădiniţă că Hidroelectrica este cea mai rentabilă parte din sistemul energetic naţional. Oamenii aceştia parcă fac parcă tot ce le stă în putinţă să submineze economia naţională.

Sunt curios ce spun poate despre aceasta procurorii: există intenţie sau e doar prostie şi incompetenţă? există un grup infracţional organizat? există un centru de comandă al acestor falimentări?

Share