Distractis, „Minţim la fel” este o nouă perlă a celor de la Divertis, branduită „Studioul de Înregistrări SIE”. Distractis este un nume alternativ pe care Divertis şi l-a luat în ultimii ani ai dictaturii comuniste şi care acum este folosit din nou.
O parte dintre membrii grupului, ca Toni Grecu, Gyuri Pascu, Doru Antonesei sau Pastilă, ori Ghighi Bejan, terminaseră facultatea. Avuseseră nişte show-uri formidabile, de satiră extremă la adresa reginului comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu, aşa că numele Divertis fusese interzis, pur şi simplu.
Membrii mai noi ai grupului au continuat să repete. Printre ei se afla Cristi Greţcu, care joacă rolul lui Papa Ilici Iliescu în clip. Merită de ascultat. Face toate paralele! De remarcat Paula Chirilă în tolul Elenei Udrea, trăgându-şi de corsaj cu spor.
Acum, Divertis este scindat în două formaţiuni. Distractis are contract cu TVR, iar Serviciul Român de Comedie (mult mai slab decât Distractis) e pe Antena 1.

