home ECONOMIE, POLITICA Diferenţa din Piaţa Universităţii 1990 şi caricatura de azi

Diferenţa din Piaţa Universităţii 1990 şi caricatura de azi

Share

Care este deci diferenţa între amestecul de pesedită, penelită, pedelită, ultrasită şi marea manifestaţie-maraton din aprilie – mai 1990? Răspuns simplu: enormă. Răspunsul mai detaliat în continuare.

ValahiaNova
Piaţa Universităţii 1990, zi obişnuită de miting, pe la orele amiezii. 40-50.000 de manifestanţi înţesau deja Zona Liberă de Neocomunism. Seara, în jurul orelor 20 – 23, în timpul mitingului propriu-zis, în Piaţă erau între 80.000 şi 100.000 de oameni în unele seri. Incidentele – extrem de rare, izolate. Provocatorii erau întâmpinaţi întotdeauna cu aplauze şi feţe zâmbitoare şi plecau isterici, neînţelegând de ce îi aplaudă manifestanţii. Boschetarii, golanii, interlopii erau ţinuţi dincolo de Pasajul Universităţii şi de baricada din Batişte. O tempora! O mores!

În Piaţa Universităţii 1990 predecesorii lui Dan Teodorescu de la Taxi erau aclamaţi şi deveniseră cantautorii manifestaţiei. Ei erau impregnaţi cu spiritul Pieţei, stăteau acolo zile şi nopţi în şir, dormeau acolo, mâncau acolo.

Dan Teodorescu a scris un cântec satiric în manieră post-Alexandru Andrieş, pe care l-a cântat în altă parte decât în Piaţă şi pe care acum unii, ca Realitatea TV, pentru că acestei manifestaţii îi aşa ceva, vor să-l facă imnul mitingului. Piesa îmi place şi mie, aşa că să o ascultăm.

Totuşi, prin ce era diferită Piaţa Universităţii 1990 de ce se întâmplă aici? Una peste alta, le lipseşte spiritul manifestaţiei din 1990.

În 1990, nucleul dur al manifestaţiei stătea zi şi noapte acolo, în corturi. Astăzi, manifestanţii pleacă din piaţă, pentru că sunt demonstranţi de ultimul metrou.

În mai 1990, zilnic un preot ortodox spunea la microfonul de la balconul decanatului Facultăţii de Geografie o rugăciune, de obicei “Tatăl nostru”. În prezent, singura dată când am auzit pomenit numele Domnului a fost la mitingul USL, ce nici măcar nu a fost la Piaţa Universităţii, ci la Arcul de Triumf, iar aceasta într-un context insalubru politic.

În aprilie-mai 1990, floarea intelectualităţii de centru-dreapta a luat cuvântul în faţa manifestanţilor. Acum aceştia nu îşi fac simţită prezenţa în astfel de roluri de lider spiritual.

În 1990, Liga Studenţilor din Universitate şi Asociaţia Studenţilor Arhitecţi au fost organizatori ai mitingului, alături de GID, 21 Decembrie, 16-21 Decembrie, AFDPR şi Alianţa Poporului. Azi, nici un ONG nu apare în calitate de organizator al manifestaţiei, iar studenţii sunt năimiţi de Katy Andronescu.

În primăvara lui 1990, Iliescu şi FSN intoxicau românii pe Radioul şi Televiziunea Publică (singurele surse de informare audiovizuale) că în Piaţă sunt golani, drogaţi şi legionari plătiţi de partidele de opoziţie. Azi, o parte dintre manifestanţi resping cu o îndreptăţită aversiune orice partid, în timp ce o altă parte i-a primit aseară cu braţele deschise pe manifestanţii veniţi de la mitingul USL, fraternizând cu aceştia într-un singur miting. Se pare că un anumit procent dintre cei ce manifestă azi ar fi plătiţi de partidele din Opoziţie.

În 1990, manifestanţii aveau un program de revendicări coerent, format din Proclamaţia de la Timişoara şi un set de revendicări adaptat la momentul politic, ca un soi de codicil la Proclamaţie. Azi, nu există un program coerent al demonstraţiei şi, dacă stai de vorbă cu fiecare manifestant în parte, afli că fiecare doreşte cele mai felurite lucruri cu putinţă, în funcţie de interesele sale meschine.

În anul 1990, jurnalişti din întreaga lume au stat zile în şir în Piaţă. Reuters şi AFP aveau instalate parabolice pe peluza din faţa Teatrului Naţional, înspre Intercontinental. Presa străină era cazată în Inter şi relata zilnic ce se întâmplă. Azi, sunt cel puţin nouă jurnalişti agresaţi de ultraşi şi de jandarmi, ceea ce acum 21 de ani nu s-a întâmplat.

Paralela aceasta ar putea continua. În timpul Pieţei Universităţii 1990, am primit de la colegii din GID misiunea să fiu ghidul unui scoţian, doctorand în ştiinţe politice la Universitatea din Glasgow, specialist în Europa de Est, spaţiul CSI. După două zile de brăzdat Bucureştiul şi stat de vorbă, mi-a spus:

Voi, românii, sunteţi un popor paradoxal. Când o duceţi bine vă plângeţi cât de rău vă este, iar când vă este cu adevărat foarte rău vă ascundeţi în casă, pentru că vreţi să conservaţi răul, convinşi că de fapt vă este astfel bine, pentru că este loc şi de mai rău

Efectul acestui prezent deplorabil? Partidul cu care am votat un deceniu şi jumătate, PNL, va avea poate o clonă, pe care se spune că o creează acum Patriciu şi care are şi un manifest. Una pro-monarhistă. Din păcate, Patriciu pe ce pune mâna distruge la final.

Ceea ce aşteaptă toată lumea de bună-credinţă, indiferent de opţiunea politică pe care o are în prezent, care are mai puţină importanţă, este o soluţie din afara actualului sistem politic ticăloşit, cum bine îi spunea Băsescu.

Ea este fără doar şi poate monarhia constituţională. Numai de şi-ar da seama şi românii de acest fapt. Mai ales cei care, nemulţumiţi de actualul establishment, stând în faţa televizorului şi privind comédia zilnică, doresc ceva nou.

Share