home POLITICA De ce ar trebui sa ne intereseze conflictul din Peninsula Coreeana? (Theophyle pentru Contributors)

De ce ar trebui sa ne intereseze conflictul din Peninsula Coreeana? (Theophyle pentru Contributors)

Share

Intrebarea din titlu nu ar trebui sa ramana retorica. In primul rand pentru ca am putea genera o discutie ucronica (istorie alternativa) despre cum ar fi putut arata transferarea puterii de la batranul Ceausescu spre un mai tanar Ceausescu. Din fericire pentru noi si din nefericire pentru Ceausesti lucrurile s-au “rezolvat” diferit.

FOTO: An American AsianSubtitle Saturday: Kim Jong Il Says What?

Ceea ce se intampla in Peninsula Coreeana face parte din repertoriul international al nebunilor care fac politica pe care oamenii cu bun simt nu o inteleg. Trei cauze plauzibile la incidentele de astazi din Peninsula Coreeana. Prima si cea mai plauzibila (din punctul meu de vedere) este foamea.

De obicei la inceputul iernilor (extrem de grele) din peninsula, stimatii frati coreeni din nord se bazeaza pe ajutorul fratilor mai bogati din sud. Nu intotdeauna fratii sudici sunt suficient de receptivi asa ca fratii sudici sunt ajutorati sa-si reaminteasca. Anii trecuti impulsionarea a fost facuta cu ajutorul unor experimente nucleare sau testari de rachete spre Japonia.

Alta posibilitate la fel de plauzibila ar fi trecerea “democratiei populare” Nord Coreene din mainile “Comandantului Suprem” Kim Jong-il in mainile fiului King Jong-eun (sau Kim Jong-un), supranumit si “Tânărul General.”

Dupa cum vedeti, dinastia lui Kim Il-sung ”Presedintele Etern” si bunul prieten al “Marelui Carmaci” va continua pana in momentul cand acest nefericit popor va reusi sa iasa din nenorocirile provocate de aceasta familie de nebuni.

Dupa cate se pare, lupte crunte au loc la curtea “Comandantului Suprem” Kim Jong-il. Sora vitrega a respectivului,  numita si  Kim Kyong-hui, căsătorita cu Song Chang-tek, incearca sa devina biroul numarul 2 peste “cadavrul” nepotului respectiv, adica Jong-eun, “Tânărul General, impingandu-si sotul spre locul care probabil va fi eliberat in curand”.

O ultima posibilitate ar putea fi aplicarea “doctrinei Hrusciov” care incerca sa testeze presedintii americani nou alesi. Nu prea se potriveste pentru ca Obama este deja la mijlocul mandatului si a fost deja scolit de Lee Myung Bak, Presedintele Coreei de Sud si trimis acasa cu coada intre picioare de la intalnirea bilaterala care a avut loc in cadrul G-20 de la Seoul.

Ce pot eu sa raspund mai mult, decat ca traim intr-o lume nebuna in care popoare mor de foame si statele lor detin arme nucleare devastatoare. Pentru un final mai vesel, cred ca ne apropiem de unificarea Coreei si prăbuşirea  dinastiei Kim. Doamne ajuta!

P.S. Cu mai putin umor,  STRATFOR vorbeste de un exercitiu militar anual numit Hoguk, si asta ar putea fi un motiv. Analiza poate fi citita pe Politeia Digest.

Sursa: Contributors

Share