home POLITICA Dăncilă, pusă pe fugă la Arad, şi-a anulat vizita la Timişoara

Dăncilă, pusă pe fugă la Arad, şi-a anulat vizita la Timişoara

Share

La Arad, Viorica Dăncilă a fost pusă iar pe fugă de localnicii furioşi. Pentru că pur şi simplu nu mai este vorba despre gruparea #Rezist, ci de tot mai mulţi români care nu mai suportă PSD. În acest condiţii, vizita de la Timișoara a fost anulată!.

”Sunt siderată de ce strigă oamenii, sunt oameni fără proiecte. Eu acționez românește”, a declarat Viorica Dăncilă la sosirea în Prefectura Arad, unde a intrat pe ușa din spate, potrivit Realitatea TV. Ea a plecat din prefectură în jurul orei 14.05.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Câteva sute de cetățeni protestau în fața Prefecturii Arad, unde se afla în vizită premierul Viorica Dăncilă. Se scada ”PSD, ciuma roșie”, “Hoții!” și “Viorica nu uita, Aradul nu te vrea!”. Un protestatar a strigat ”Învățați să citiți”.

Potrivit aradon.ro, la ora 13.30 premierul avea programată o întrevedere la Instituția Prefectului Arad, iar contestatarii Guvernului au aflat de vizita lui Dăncilă şi s-au mobilizat.

Încă de la ora 12.30 zeci de arădeni se adunaseră în imediata apropiere a Prefecturii, venind cu pancarte şi bannere. Jandarmii erau şi ei prezenți pentru a asigura ordinea în zonă.

Din Arad, Viorica Dăncila ar fi trebuit sa plece la Timisoara, dar si-a anulat vizita in acest oras de teama protestelor. Premierul Viorica Dăncilă a fost întâmpinată cu proteste și la Cluj-Napoca. Pe traseul vizitei a fost întâmpinată de protestatari care au scandat lozinci antiguvernamentale.

În faţa Casei de Cultură a studenţilor, Viorica Dăncilă a fost aşteptată de circa 200 de protestatari, care au scandat lozinci antiguvernamentale. De asemenea, când premierul a sosit la Institutul Oncologic şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie a fost aşteptată de peste 100 de protestatari, care au scandat, printre altele, „Hoţii”, „Demisia”, „Jos guvernul”, „PSD, ciuma roşie”, „Jandarmeria apără hoţia”, “La plecare căutaţi-o-n buzunare!”.

Potrivit Ziua de Cluj, protestatarii au scandat „Casa de cultură, nu de impostură”, „Noi nu vom fi conduşi de hoţi”, „Ne e silă de Dăncilă” şi „Vrem inteligenţă, nu incompetenţă”. În contextul protestului, organizatorii întâlnirii au schimbat locaţia de teama huiduielilor, astfel că premierul Dăncilă, însoţită de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, au ajuns la o sală de nunți din complexul Mercur, din Gheorgheni, unde s-a întâlnit cu activul de partid.

Citeşte şi
Viorica Dăncilă: Liviu Dragnea a făcut presiuni asupra mea!

Viorica Dăncilă se dă acum musculoasă, după ce, atunci când Livache era în libertate, era Read more

Orlando Teodorovici: Ciolacu a propus-o pe Dăncilă lider PSD VIDEO

Fostul preşedinte executiv al PSD, Orlando Teodorovici, dezvăluie intestinele murdare ale succesiunii din PSD, după Read more

Dan Voiculescu vrea să o aducă în PPUSL pe Viorica Dăncilă

Dan Voiculescu a trecut la acţiuni agresive, de racolare a membrilor marcanţi sau liderilor din Read more

Viorica Dăncilă ar putea fi audiată de DNA, pe achiziţiile PSD la prezidenţiale

Multiple surse politice anunţă că Viorica Dăncilă va fi luată la întrebări de DNA, în Read more

Viorica Dăncilă confirmă întâlnirea în patru din sediul PSD

Fostul premier Viorica Dăncilă confirmă, în exclusivitate pentru Adevărul, dezvăluirile făcute de Tudorel Toader în Read more

Dăncilă şi Toader au jurat pe Biblie că dau amnistia şi graţierea

Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, anunţă că Tudorel Toader şi Viorica Dăncilă au jurat Read more

Viorica Dăncilă vrea ca Ludovic Orban să-i ceară părerea

Fostul premier PSD Viorica Dăncilă lansează un nou atac la adresa Guvernului Orban, nervoasă că Read more

Viorica Dăncilă este revoltată că Iohannis nu îi cere părerea

Fostul premier PSD Viorica Dăncilă este scandalizată că preşedintele Iohannis şi Guvernul Orban refuză să Read more

Viorica Dăncilă s-a autoizolat în casă, ce bine este aşa

Fostul premier PSD Viorica Dăncilă anunţa că este izolată acasă şi că nu iese deloc. Read more

Viorica Dăncilă: Domnule Orban, ce măsuri aţi luat ca premier?

Fostul premier PSD Viorica Dăncilă se răstea la Ludovic Orban, chiar în timp ce Marcel Read more

Share