Dan Şova, fără imunitate, a fost reţinut pentru 24 de ore

Share

Senatorul PSD Dan Şova a fost reţinut de către procurorii DNA pentru 24 de ore, după ce acum câteva ore senatorii au votat pentru ridicarea imunităţii sale.

UPDATE: Acolitul lui Şova, fostul prim-ministru Victor Ponta, a fost prezent joi în sediul DNA Ploiești, pentru o audiere ca martor în dosarul de deturnare de fonduri europene care-i vizează, printre alții, pe cumnatul său, Iulian Herțanu, și pe deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma.

UPDATE: Dan Şova a fost plasat în arest la domiciliu sub control judiciar.

Şova este acuzat că a luat 100.000 de euro şpagă, pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă terţă de avocatură.

Dan Şova a venit la DNA, după ce Senatul a avizat cererea de reţinere şi arestare preventivă a sa în noul dosar. Senatorul nu a făcut nici o declaraţie înainte de a intra în sediul DNA.

Plenul Senatului aprobase solicitarea DNA, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive, cu 95 de voturi pentru şi 30 împotrivă.

Şi-au exprimat votul 127 de senatori din 165, iar două voturi au fost anulate. PSD şi PNL anunţaseră înainte de plen că vor vota favorabil cererii Justiţiei, iar preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, le-a recomandat senatorilor ALDE să voteze contra.

Tăriceanu a absentat însă, iar şedinţa a fost prezidată de vicepreşedintele social-democrat al acestui for, Ioan Chelaru. Chelaru este PSD-istul care a condus şedinţa de plen a camerelor reunite ale Parlamentului în care a fost votată suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, pe 4 iulie 2012.

Mai jos, comunicatul DNA:

3 decembrie 2015
Nr. 1890/VIII/3

COMUNICAT

În completarea comunicatului nr. 1824 din 19 noiembrie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 decembrie 2015, a inculpatului ȘOVA DAN-COMAN, senator, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Măsura preventivă a fost dispusă de procurori, având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menționat, a fost îndeplinită condiția prevăzută în Constituția României, în sensul în care plenul Senatului a încuviințat cererea de reținere și arestare preventivă în legătură cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului Șova Dan-Coman.

În ordonanța de reținere se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. (detalii în comunicatul nr. 1822 din 19 noiembrie 2015).

Inculpatului Șova Dan-Coman i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Acesta va fi prezentat, la data de 3 decembrie 2015, la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Share