home ECONOMIE Daca zona euro se destrama, UE nu va supravietui

Daca zona euro se destrama, UE nu va supravietui

Share

Tarile europene trebuie sa fie unite in fata crizei ce afecteaza zona euro, altfel existand riscul ca Europa sa nu mai supravietuiasca mult timp, au avertizat, miercuri, mai multi eurodeputati si inalti reprezentanti ai forurilor europene, in cadrul unor dezbateri pe tema crizei economice, care au avut loc la Parlamentul European.

“Daca zona euro se destrama, UE nu ii va supravietui mult timp”

, a spus intre altele ministrul polonez de Finante, Jacek Rostowski.

wiadomosci

Acesta este doar unul dintre oficialii care au atras atentia, in cursul dezbaterilor de azi, cu privire la criza economica ce ameninta, dupa cum au spus vorbitorii, chiar viitorul Uniunii Europene.

Ministrul polonez de Finante, Jajek Rostowski, a avertizat ca UE este in pericol de colaps, daca aceasta criza nu este solutionata rapid, iar Europa trebuie salvata cu orice pret, dupa cum relateaza Warsaw Business Journal.

“Nu trebuie sa ne dezamagim, daca euro se prabuseste, Europa nu va supravietui socului prea mult timp”

, a afirmat el.

Tot Rostowski este citat si de AFP spunand ca nu este exclusa aparitia unui razboi in Europa, daca problemele financiare actuale slabesc extrem Uniunea Europeana, fondata pe ruinele celui de-al doilea razboi mondial.

La randul sau, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a descris criza drept cea mai importanta provocare a ultimei generatii.

“Este o lupta (…) pentru viitorul economic si politic al Europei”…. tot pe HotNews

Citeşte şi
Ca în aikido, fâşneţul Băsescu îl va termina politic pe Victor Ponta cu propriul avânt
~avocatul lui SOV face justitie in PDL~cetatean de onoare suspect in Cazul Chauncey Hardy~11 judecatori
~doua judecatoare de la ICCJ, suspectate de coruptie~Hidroelectrica, forta majora, a lasat Alro fara curent~noul
Europa se clatină din ce în ce mai tare, iar liderii politici par să fi
Grecia trebuie sa accepte falimentul, să iasă din Zona Euro şi să se întoarcă la
~neamul Voiculestilor da in judecata tot ce misca~grivna aproape de colaps~cat ii costa pe nemti
~Lazaroiu: Fara Alba ca Zapada PDL ajunge in Opozitie~Basescu: doresc sa renunt la politica~un santajabil
~sechestru pe gunoiul Cosa Nostra~Steaua sub teroarea Becali~frauda, sport national in Grecia~personajele din sceneta franceza
~gazonul a zacut in camion opt zile~Oprescu l-a platit pe Adrian Oprisan~Sberbank nu vrea Volksbank
~au stiut, n-au miscat un deget~Pavel, manelistul de casa al PSD~3 prostii cunosc pe lume~banii
Share