home ECONOMIE, POLITICA Cota unica vs. impozitarea progresiva

Cota unica vs. impozitarea progresiva

Share

M-am pronuntat deja aici asupra faptului ca gogoasa care se umfla in jurul acestui subiect este deliberat supradimensionata, ca importanta, pentru ca este vorba despre o ciocarlie scapata de un ministru naravas, pe care Boc l-a pus la punct chiar in ziua in care a declarat ca in Romania trebuie introdusa impozitarea progresiva, pentru ca altfel veniturile la buget nu sunt suficiente si acest fapt se va cunoaste incepand de anul viitor.

FOTO: Bihor.ro

Nu neg faptul ca Vladescu ar putea sa aiba, in principiu, dreptate. Spusele sale insa sunt speculate politic. Imi voi expune in continuare punctul de vedere.

In primul rand, ceea ce trebuie sa intelegem este ca in Romania, de la inceputul anului 2005, cabinetele de la Tariceanu incoace au mimat, mai mult sau mai putin constient, volens – nolens, introducerea cotei unice de impozitare. In realitate, a fost pastrata o pletora de exceptii, care a gripat insusi scopul final al cotei unice: largirea bazei de impozitare.

Poate sa raporteze Varujan Vosganian dublarea, triplarea sau cvadruplarea veniturilor din impozitul unic timp de cincizeci de ani de-acum incolo. Daca ar fi fost eliminate exceptiile acestea toxice, veniturile ar fi fost mai mari, pentru ca exceptiile sunt exact pe categorii sociale care castiga multi bani.

Cu cat ar fi fost mai mari nu stiu. Este treaba subordonatilor domnului Vladescu.

In al doilea rand, ceea ce trebui sa intelegem este ca, dincolo de politizarea acestui subiect, cota unica (masura de esenta liberala) si impozitul gradual (masura de tip social-democrat) au fiecare rolul lor, in functie de momentul economic pe care il traim si de necesitatea unei politici fiscale pro sau contra-ciclice.

Astfel, daca in anul 2005 doream sa adunam venituri la buget, pentru a avea rezerve bugetare, in vederea timpurilor de criza pe care orice economist destept le prevedea deja (imi permit sa amintesc ce spunea inca de pe atunci Ionut Dumitru, care era luat in balon de unii pentru ca prevestea apocalipse fiscale), trebuia sa introducem o cota unica.

Una chiar mai mica. 14%. 10%. Completata cu un control fiscal intetit si sistematic, pe care ANAF nu l-a facut niciodata, pentru ca largirea bazei de impozitare sa aiba efectul scontat.

Pe de alta parte, daca doream sa nu umflam excesiv bulele de consum (si nu numai), trebuia sa interzicem, de exemplu, creditul cu buletinul. Si altele. Care ne-au facut foarte, foarte mult rau si ne dam seama de aceasta abia acum, cand ne-am trezit din benchetuiala.

In al treilea rand, ca adept al cotei unice, imi permit sa afirm ca exista perioade cand ar putea fi introdus, in anumite conditii specifice, impozitul gradual pe anumite categorii de venit.

Niciodata insa intr-un asemenea moment, pentru ca ar fi o masura pro-ciclica negativa. Tendinta ciclului acum este de incetinire a consumului. Daca impozitezi gradual, exact marii consumatori reduc consumul. Noi nu avem nevoie in nici un caz acum de asa ceva.

Impozitul gradual se aplica in state in care distributia capitalului privat este deformata spre un stratus opulent, cu o mare masa de oameni care au bani la nivelul subzistentei, ori sub aceasta. Cum se intampla in multe societati capitaliste.

Cum s-au petrecut lucrurile in Statele Unite pana la al doilea razboi mondial, cand nevoile conflagratiei au rimat cu echilibrarea veniturilor si au dus la redistribuirea avutiei private.

Astazi avem de ales: daca introducem impozitarea graduala a veniturilor, vom da un semnal negativ mediului de afaceri. Acesta a inteles de prin 2005, adica imediat, ca impozitul nostru unic era o fantosa, sub care se ascundeau eternele noastre forme fara fond.

Daca reintroducem impozitul gradual, vom spune practic adio teoriilor liberale, a caror aplicare a scos cu regularitate din criza mediul de afaceri dupa fiecare situatie de genul celei pe care o traim azi.

Atentie: ma refer la liberalism, nu la libertarianism, care este o doctrina extremista, toxica si care acum face ravagii pe mapamond, paradigma sa fiind cauza esentiala a crizei pe care o traim.

Share