Cooperarea euroatlantică este, din perspectiva SRI, esențială în fața amenințărilor revizioniste ale Rusiei. De asemenea, pentru a contracara pericolul terorist. Dar și pentru a gestiona eficient tentativa de reorientare a migrației spre Marea Neagră. Sunt declaraţiile de joi ale directorului SRI, Eduard Hellvig.
Ne bazăm pe parteneriatele externe consolidate în timp și pe schimburile de informații, de expertize cu aliații noștri strategici. Cooperarea euroatlantică este esențială în fața amenințărilor revizioniste ale Rusiei.
, a spus directorul Serviciului.
Binomul mult hulit DNA – SRI nu există. Serviciul explică de ce anume
Cooperarea euroatlantică, esenţială
Aceasta pentru a contracara pericolul terorist, dar și pentru a gestiona eficient reorientarea migrației spre Marea Neagră.
Într-un moment îngrijorător, în care spiritul euroatlantic este pus sub semnul întrebării. Câștigă teren ideea unei Europe cu geometrie variabilă. România devine parte proactivă a nucleului angajat în relansarea proiectului continental.
, a afirmat Hellvig, la Universitatea de Vest din Timișoara. El a adăugat că zona în care se află România este spațiul de manifestare a multor presiuni.
Cooperarea euroatlantică. România, pilon de stabilitate
Au loc repoziționări, inclusiv de granițe. România reprezintă un pilon de stabilitate cu resurse semnificative. Începem să avem un cuvânt de spus în dezbaterea privind arhitectura europeană a viitorului.
Există însă o puternică propagandă antioccidentală și antieuropeană, în forme mai mult sau mai puțin vizibile. Informația devine astfel un instrument utilizat în scopuri subversive, inclusiv prin campania de diseminare cu bună știință de date false sau trunchiate.
, a explicat Hellvig.
Se încearcă denigrarea instituţiilor şi valorilor democratice
Directorul SRI a punctat că încercările de denigrare a instituțiilor și valorilor democratice se manifestă la nivel european și, prin potențialul lor intrinsec de contagiune, creează „un teren fertil pentru manifestări extremiste, terorism sau anarhism”.
Așa cum subliniază și ultimul raport despre tendințele privind amenințările teroriste, actorii izolați pot fi inspirați de ideologii și pot recurge la acțiuni violente, deși nu au legături cu grupările extremiste. Din păcate, Europa va rămâne ținta preferată a terorismului, pentru că Europa simbolizează societatea deschisă și liberă.
Din perspectiva SRI, soluția este una singură — în fața amenințărilor teroriste și a unor grave provocări atipice suntem obligați să strângem rândurile pentru apărarea valorilor democratice, pentru a asigura securitatea cetățeanului și a statului de drept, stat de drept care este baza oricărei democrații reale și consolidate.
, a spus Hellvig.
