home CORUPTIE, POLITICA Comisia Europeană reacţionează dur la votarea Codului penalilor

Comisia Europeană reacţionează dur la votarea Codului penalilor

Share

Comisia Europeană arată că urmăreşte cu tot mai mare îngrijorare evoluţiile din România. CE transmite că nu va ezita să treacă la acţiuni unde va fi necesar pentru asigurarea compatibilităţii cu tratatele europene.

Comisia Europeană: Evitaţi regresele

“Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape şi cu preocupări din ce în ce mai mari evoluţiile din România. Noi, la fel ca şi alţi parteneri internaţionali şi state membre, am subliniat în mod repetat că lupta împotriva corupţiei şi asigurarea unei justiţii independente şi profesioniste au o importanţă foarte mare.

Codul penalilor care vor să pună România la pământ a fost adoptat

Aceasta este şi esenţa rapoartelor MCV. Este crucial pentru România să intensifice eforturile şi să evite regresele de la realizările înregistrate în trecut”, se arată într-un răspuns al unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, remis Mediafax.

Comisia Europeană: “Nu vom ezita să trecem la acţiune!”

“În acest context, urmărim îndeaproape reformele în sistemul judiciar şi ale codurilor penale din România. Observăm că reforma Codului Penal a fost adoptată de Parlamentul român.

Vom examina versiunile finale ale acestor legi pentru a observa compatibilitatea cu reglementările relevante ale UE în domeniul justiţiei penale şi cu standardele internaţionale. În calitatea de garant al tratatelor europene, nu vom ezita să trecem la acţiune unde va fi necesar pentru a asigura această compatibilitate”, mai transmite sursa citată.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care aduce modificări la Codul penal, cu 167 de voturi pentru 97 împotrivă, 19 abţineri, în calitate de for decizional, după ce marţi iniţiativa a trecut de Senat.

Citeşte şi
Purtatorul de cuvant al PSD, Mihai Fifor, a declarat, dupa mesajul presedintelui Klaus Iohannis, ca
Președintele Klaus Iohannis a răspuns din nou la întrebările jurnaliștilor cu privire la o posibilă
Klaus Iohannis a spus că motivarea CCR aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări.
Gabriela Firea a reacţionat la huiduielile cu stadionul care i-au fost administrate pe Stadional Naţional. Ea
Procurorii DNA transmit că sunt îngrijoraţi "faţă de potenţiala afectare a statutului de independenţă a
Reacţia Partidului Social Democrat, după decizia secţiei de procurori a CSM, de aviz pozitiv pe
Senatorul PSD Șerban Nicolae consideră mesajul Departamentului de Stat al SUA drept unul „profund ofensator”.
Doi demnitari PSD-ALDE au reacţionat în această seară în manieră nord-coreeană. Este vorba despre ministrul
DNA a reacţionat la manipularea privind faptul că ar fi chemat-o aiurea la interogatoriu pe
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o reacţie fermă, civilizată şi urbană la provocarea liderilor separatişti
Share