home CORUPTIE, POLITICA Ciprian Ciucu anunţă că Primăria Sector 6 nu mai dă bani la Antena 3 şi RTV

Ciprian Ciucu anunţă că Primăria Sector 6 nu mai dă bani la Antena 3 şi RTV

Share

Încă o primărie scăpată din ghearele PSD opreşte banii la propaganda PSD. Ciprian Ciucu se va pune curând pe treabă.

Noul primar al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, le promite celor de la Antena 3 şi România TV că nu vor mai avea parte de nici un contract, din partea Primăriei.

„Bani, bani publici, de la Primăria Sectorului 6, nu or să mai vadă”, anunţă Ciucu.

Într-o replică adresată lui Victor Ciutacu, care a anunţat că îl dă în judecată, pentru că l-a numit jeg, Ciprian Ciucu promite că nici un leu de la Primăria Sector 6 nu va mai merge la Antena 3 şi România TV.

„În aceeaşi zi… După ce mi-a fabricat împreună cu Gâdea (Antena 3) ‘relaţii cu interlopi’ despre care nu auzisem şi nu ştiam că există, Ciutacu (România TV) s-a simţit deranjat că am spus că reprezintă ceea ce este mai oribil în presă şi mă dă în judecată, cică ‘banii mei nu-l incurcă’. Eu am înţeles cum îşi face el banii şi probabil că este foarte bogat, incomparabil mai bogat decât mine, doar că nu o să-i vadă.

Partea ironică este că tot azi am aflat că CNA amendează şi România TV şi Antena 3, pentru ceea ce mi-au fabricat. Sumele sunt minuscule, raportate la banii lor, respectiv de 7.500 de lei pentru România TV şi 15.000 de lei pentru Antena 3, dar, în fine, gestul contează. De descurajat, nu-i descurajează, din contră. Dar ne vedem în Justiţie!

Sunt convins că vor continua să mintă în ceea ce urmează, că mă vor ‘toca’ şi vor aduce multă ură spre mine, aşa cum doar ei ştiu să o facă, fabricând şi minţind pe faţă. Mă aştept la orice, deja şi-au probat ticăloşia. Bani, bani publici, de la Primăria Sectorului 6 nu or să mai vadă.

Cine ştie, poate la un moment în timp se va termina în ţara acesta cu acest mod oribil şi ticălos de a face ‘presă’! Dar ce fac aceşti oameni, linşaje mediatice cu informaţii inventate, doar presa nu este! Din partea mea rămâne cum am stabilit: doar dispreţ”, a scris Ciucu, pe Facebook.

Antena 3, România TV şi numeroase site-uri apropiate de PSD au beneficiat de contracte de publicitate de milioane de euro din partea primăriilor PSD din Bucureşti în ultimii patru ani.

Share