Liderul PSD Marcel Ciolacu, cunoscut în cercurile iniţiaţilor sub numele de cod Ciorcel Malacu, face ce ştie mai bine: ameninţă.
De câte ori vine vorba despre rotativa la guvernare, Malacu spune ceva, orice, prin care se întinde, în numele PSD, tot mai mult, apoi adaugă la final: „Desigur, dacă partenerii nu vor accepta asta, există alternativa anticipatelor”.
Programată pentru sfârșitul lunii mai, rotația premierilor este obligatorie, în caz contrar putându-se ajunge la alegeri anticipate, susține liderul PSD, Marcel Ciolacu.
„Dacă nu se doreşte, cu toate că nu sunt un mare fan al alegerilor anticipate, cred că aceea ar fi direcţia”, a spus Ciolacu, la un post de televiziune, conform Europa Liberă.
Evident, dacă ai intrat în jocul acesta, trebuie să-i respecţi regulile. Dacă PNL s-a angajat la această rotativă, liberalii trebuie să-şi respecte angajamentul. Altfel, consecinţele pe termen mediu pentru mediul politic sunt incalculabile.
În lumea de azi, a guverna în coaliţie este semnul maturităţii (de care ne despart multe) şi presupune respectarea regulilor stabilite în acea coaliţie.
Acordul încheiat la formarea actualei coaliții de guvernare PSD-PNL-UDMR prevede că rocada premierilor va avea loc în 25 mai, Marcel Ciolacu, liderul PSD, urmând să-l înlocuiască la Palatul Victoria pe Nicolae Ciucă (PNL).
Deocamdată, nimeni nu a ridicat obiecții asupra acestui schimb de premieri, așa că Marcel Ciolacu este optimist și spune că la începutul lunii mai „vom veni cu un program de guvernare şi o să începem toate procedurile legale şi constituţionale pentru această rocadă”.
Chiar dacă liderul PSD îl consideră pe actualul premier Nicolae Ciucă „un om de onoare, militar şi general”, totuși desemnarea viitorului premier este atributul președintelui Klaus Iohannis, conform Constituției.
„Dacă nu se doreşte, cu toate că nu sunt un mare fan al alegerilor anticipate, cred că aceea ar fi direcţia. Ar fi păcat pentru că această coaliţie, prin intrarea PSD, în afara faptului că a adus o coerenţă guvernamentală, a adus şi o stabilitate politică şi o linişte pentru toţi factorii decidenţi din statul român într-un moment foarte critic şi nu am nicio reţinere să spun – după o guvernare de doi ani de zile de dreapta”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Chiar dacă public nu se pune sub semnul întrebării rocada premierilor, în PNL există analize asupra strategiei care ar putea fi urmată, spun surse liberale pentru Europa Liberă.
Calculele sunt de ordin electoral și liberalii nu se simt confortabil cu pierderea șefiei guvernului cu un an înainte de alegeri, în urma căreia influența partidului în actul de guvernare va scădea.
