Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Marcel Ciolacu, a ţinut să sublinieze, în mai multe răspunsuri la mesaje pe Facebook, că el stă la bloc.
DONEAZĂ ACUM
PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!
La fel ca oamenii obişnuiţi, sugerează şeful PSD. Însă nu a menţionat că stă într-un bloc RAAPPS, în care apartamentele sunt de patru ori mai mari.
Ciolacu a ţinut să menţioneze insistent că stă la bloc, în răspunsurile sale. „Din păcate nu am o piaţă lângă bloc„, „Din păcate, lângă blocul în care stau nu am o piaţă”, „Am mers în cel mai apropiat magazin de bloc”, a repetat Ciolacu.

Marcel Ciolacu nu a menţionat însă că stă într-un bloc al RAAPPS, adică un bloc cu apartamente rezervate doar demnitarilor. În 2018, Newsweek a scris că Ciolacu continuă să ocupe o locuinţă RAAPPS, deşi fusese dat afară din guvern de Liviu Dragnea, după demisia forţată a lui Mihai Tudose.
Apartamentele RAAPPS sunt departe de ce înţeleg românii obişnuiţi printr-un apartament de bloc. Acestea au un grad de confort foarte ridicat şi sunt extrem de spaţioase.
De exemplu, apartamentele din blocul RAAPPS de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti au peste 200 de metri pătraţi. Un apartament obişnuit are în jur de 70 de metri pătraţi.
