home CORUPTIE, POLITICA Ce slugi s-au înscris pentru Secţia de investigare a procurorilor

Ce slugi s-au înscris pentru Secţia de investigare a procurorilor

Share

Vreţi să ştiţi ce slugi s-au înscris pentru a face parte din Secţia de investigare a procurorilor+ Poate că este mai bine aşa. Prin 1990-toamnă, Ion Iliescu spunea (refereindu-se, evident, la ceilalţi): “Pe valurile schimbărilor sociale, gunoiul iese la suprafaţă”. Poate că aşa îi vom vedea mai bine cine sunt.

Lista candidaților înscriși pentru funcții de conducere sau execuție la Secția pentru investigarea magistraților conține nume dintre cele mai surprinzătoare.

Ce slugi vor se învestogheze procurorii. O turnătoare la Secu

De departe, se detașează procuroarea Iuliana Magdalena Olteanu, până azi la Parchetul General (PG). Ea era delegată de la Parchetul Judecătoriei sectorului 6, însă ca urmare a intrării în vigoare a noilor modificări la legile Justiției, a părăsit PG pentru că nu avea gradul profesional corespunzător.

În trecut, a fost prim-procuror la Parchetul din Tulcea. Ea are adeverință de la CNSAS potrivit căreia, în 1988, a fost recrutată de fosta Securitate la doar 16 ani, în liceu, cu scopul ”supravegherii informative a colegilor din Liceul Sanitar din Constanța”.

Ce slugi ne ţin în loc. Susţinută de Cristian Deliorga

CNSAS nu i-a atribuit însă calitatea de colaborator al Securității întrucât nu au fost găsite ”documente care să conțină informații transmise Securității de către doamna Olteanu Magdalena Iuliana”, deși ea a semnat un angajament și avea nume de cod ”Cristina”.

Potrivit informațiilor G4Media.ro, ea este susținută de fostul membru CSM, Cristian Deliorga, acum judecător la Curtea de apel Constanța. Lui Deliorga ”i-a trecut glonțul pe la ureche” în dosarul concursurilor fraudate pentru procurori în care a fost condamnat fostul procuror general adjunct al României, Gabriela Ghiță. El a scăpat de acuzații, dar s-a retras la Constanța.

Ce slugi se ofertează pentru penali. Anca Florea, ţuţui, pe listă

Tot de la Constanța, din sfera de influență a judecătorului Deliorga, provine și Adina Florea, devenită celebră după ce a candidat la șefia DNA și a fost desființată de colegii ei din Secția pentru procurori a CSM, care i-au dat aviz negativ în unanimitate pentru că ar avea ”rezistență scăzută la stres, capacitate redusă de analiză și sinteză, sincope privind onestitatea și imparțialitatea, superficialitate”.

Ce slugi lucrează pentru ăştia. Conexiuni cu Dosarul Jimbolia şi primul dosar ANRP

Pe listă este și procurorul Viorel Cerbu de la DIICOT. Este considerat unul dintre cei mai buni investigatori din lumea procurorilor români. Dacă eistă un tip potrivit să dea iama în corupţia din magistratură, probabil că acela poartă numele Cerbu.

El a fost adjunctul (interimar) al lui Lucian Papici, șeful Secţiei I din DNA pe vremea lui Morar. A instrumentat primul dosar ANRP, cel deschis în 2011, pe vremea PDL, în urma căruia a fost arestat Remus Baciu, unul dintre vicepreşedinţii instituţiei.

Procurorul Cerbu s-a mărginit la anchetarea lui Remus Baciu, nu şi a celorlalţi beneficiari ai despăgubirilor ilegale acordate de ANRP.

După ce Kovesi a devenit şefa DNA, dosarele ANRP cu nume celebre, precum fosta șefă a DIICOT Alina Bica, au fost investigate. Potrivit unor surse judiciare, preşedintele Traian Băsescu s-a opus numirii procurorului Cerbu în funcţia de adjunct al Secţiei I din DNA.

Un motiv ar fi fost că, înainte de a fi în DNA, pe vremea CDR, a lucrat la Parchetul general și a instrumentat celebrul dosar Jimbolia în care SRI a fost acuzat că a făcut contrabandă cu petrol în timpul embargoului cu fosta Iugoslavie, din anii 90.

S-a dus după Alina Bica, la DIICOT

În septembrie 2013, procurorul general de atunci, Tiberiu Niţu, (impus de PSD) a încetat delegările şefilor secţiei I din DNA, Lucian Papici şi Mariana Alexandru şi i-a propus pe Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu. Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a protestat, întrucât nu fusese consultată şi numirile au fost retrase

Procurorul Viorel Cerbu a plecat apoi la DIICOT, unde era șefă Alina Bica și se ocupă acum de combaterea traficului de droguri. Una peste alta, Cerbu este considerat în procuratură unul dintre cei mai buni investigatori din România. El a instrumentat dosarul în care s-au capturat 2 tone de cocaină în portul Constanța, în urmă cu 2 ani.

Nora gen. Ionel Marin

Pe lista candidaților pentru postul de procuror șef al Direcției pentru Magistrați este și Florena Esther Sterschi. Aceasta este fosta noră a generalului SRI, Ionel Marin, prim-adjunctul directorului PSD al SRI, Radu Timofte. Ea a candidat și pentru șefia Direcției de resurse umane a PG, dar a primit aviz negativ de la CSM. Vezi aici declarația ei de avere din 2006.

Citeşte şi
Ar putea fi o gluma, dar tot mai multe voci spun ca ziarul Cotidianul va
De obicei, atunci când dai în Ceata lui Piţigoi, primul care strigă din mass-media este
Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, întrebat de iniţiativa social democraţilor, de a da ordonanţă
Într-o decizie judecătorească, prin care se anulează o amendă de 700 de lei primită de
Antena 3 reia în forţă propaganda din timpurile când Traian Băsescu era preşedinte. Cădea o
Lavinia Şandru, cu emisiunea „Faţa nevăzută a lumii“, de la TVR, a înregistrat cea mai
Aţi crezut că penalii s-au oprit? Nu, aceştia au văzut că se poate şi continuă.
"Proasta României" face furori pe Internet. Aceasta este cea mai căutată sintagmă pe Google, de
Ramona Mănescu are un tată care, când ar fi trebuit să-şi crească nepoţeii, a spus:
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat faptul că adoptarea unei ordonanţe de
Share