Ce meniu de Paşte va îngurgita Dragnea, la Penitenciarul Rahova

Share

Pentru că este pe banii noştri, Dragnea, zis Livache Puşcărache, va îngurgita la Penitenciarul Rahova, de Sfintele Sărbători Pascale, miel, cozonac şi alte bunătăţi.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a semnat, pe data de 8 aprilie, proiectul de Ordin ministerial pentru aprobarea modificării valorii financiare a Normei de hrană nr. 12 C1 – Supliment zile festive în perioada Sărbătorilor Pascale din anul 2020 și pentru modificarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană pentru persoanele private de libertate din sistemul administraţiei penitenciare.

Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, astfel că acesta a intrat în vigoare.

În Referatul de aprobare se preciza că, tinîndu-se cont de situația actuală (determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, ce a condus la instituirea stării de urgență, urmată de îngrădirea exercitării unor drepturi şi libertăți fundamentale, inclusiv dreptul persoanelor private de libertate de a primi bunuri prin sectorul vizită), se impuneau unele intervenții punctuale, care urmăreau suplimentarea dreptului la hrană al persoanelor private de libertate cu ocazia Sărbătorilor Pascale din acest an.

Ministerul Justiției a decis astfel creșterea valorii financiare maxime a normei de hrană cu 8,26 lei/zi/persoană, exclusiv TVA, astfel încît să se asigure suplimentarea produselor alimentare specifice ale persoanelor private de libertate.

La stabilirea valorii financiare respective s-a avut în vedere nivelul prețurile existente pe piață la momentul actual, luându-se în calcul suplimentarea cu 200 grame de cozonac (estimat la 4 lei, cu TVA inclus), o sticlă de 500 ml de băutură răcoritoare (estimat la 3 lei, cu TVA inclus) și 80 grame de carne de porc semigrasă (estimat la 2 lei, cu TVA inclus).

Pe lângă acest supliment, pentru Sărbătorilor Pascale din acest an se va asigura următorul meniu, în funcţie de regim, religie, preferinţe culinare:

a.) În prima zi de Paşte:

Mic dejun: – ou roşu, pâine, ceapă verde, ridichie, ceai, drob/mezeluri;

Prânz: – ciorbă de miel/porc/vită/pui;

– piure de cartofi cu friptură porc/vită/miel/pui cu sos;

Cină: – pilaf de orez cu legume.

b.) În a doua zi de Paşte:

Mic dejun: – ou roşu, pâine, ceapă verde, ridichie, ceai, mezeluri, marmeladă;

Prânz: – ciorbă ţărănească (carne porc/vită/pui);

– iahnie de fasole cu cârnaţi;

Cină: – paste cu brânză.

Amintim că unul dintre beneficiarii acestui Ordin ministerial este fostul lider social-democrat, Liviu Dragnea, care își ispășește pedeapsa de 3 ani și jumătate de închisoare în Penitenciarul Rahova.

Share