home POLITICA Curtea Constituţională a dat dreptate puciştilor

Curtea Constituţională a dat dreptate puciştilor

Share

Şedinta îndelungată a Curţii Constitutionale s-a treminat acum 20 de minute. Vom cunoaşte în curând deciziile CCR. Judecătorii Curţii decid aspra constituţionalităţii legii de modificare a CCR și asupra legalității revocărilor din funcție a președintelui Senatului, Vasile Blaga, și a președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase.

ChristianPost

Potrivit Realitatea TV, au fost dezbătute cinci puncte din totalul de șapte existente în lista judecătorilor Curții.

De deciziile luate depinde atât interimatul la Președinție, cât și validitatea unor hotărâri ale Parlamentului de săptămâna trecută, hotărâri decisive în suspendarea lui Traian Băsescu.

===

• Curtea Constituţională trebuie să decidă asupra constituţionalităţii deciziilor Parlamentului

• Crin Antonescu e preşedinte al Senatului

• Valeriu Zgonea e preşedinte al Camerei Deputaţilor

• Cererea de judecare a conflictului prteşedinţie – Parlament e inadmisibilă

• Procedura de suspendare a preşedintelui a fost corectă, Crin Antonescu este preşedinte interimar.

Concluzia pe scurt a acestei suite de decizii sună, în câteva cuvinte , astfel:

noi suntem şefii pe constituţionalitate, dar suntem de partea voastră şi, puciştilor, vă dăm dreptate.

Acum, evident, este timpul ca românii să demonstreze că poporul român este peste instituţiile sale, racordate politic la sistemul ticăloşit.

Share