Cazanciuceala lui Robert

Share

Robert Cazanciuc, membru PSDRobert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, a devenit membru PSD şi se va ocupa de coordonarea filialei PSD Prahova. Sună ca dracu’? Sună.

Am dat intenţionat link la ştirea RTV, adică a postului tv deţinut de membrul marcant PSD Prahova, Sebastian Ghiţă.

Robert Cazanciuc, ministru al Justiţiei, fost procuror, coleg şi prieten cu premierul, şef paraşutat de la centru al filialei PSD din care face parte mogulul Ghiţă. Sună ca dracu’? Sună.

♦ se întâmplă chiar acum: Şeful CJ Prahova, audiat la DNA. Mircea Cosma, suspectat de corupţie

Cestiunea a fost cam aşa: propunerea ca Robert să se cazanciucească la Prahova a venit chiar de la Mircea Cosma, gurul găştii anchetate de DNA din PSD Prahova. Nu se ştie dacă la momentul propunerii ministrul Justiţiei era deja membru PSD sau încă medita. Nici dacă inspiraţia l-a plesnit pe demnitar, întâmplător, înainte ori poate după momentul la care Cosma a făcut ciudata sa propunere.

Toate datele duc la un posibil aranjament politic, de punere a batistei pe ţambal în dosarul cumplit (Dosarul Păvăleanu) pe care îl au pesediştii prahoveni, pentru că altfel coincidenţele reliefate mai sus nu se explică defel.

Să învăţăm din istoria recentă

Nu avem şi probe pentru a afirma acest lucru, putem doar să presupunem şi exact aceasta facem, nimic mai mult. Poate greşim, dar există în PSD precedentul Rodica Stănoiu. Chiar dacă s-a dat un NUP oarecum ciudat în chestiune, faptul rămâne fapt.

Iată ce scria EvZ pe 26 noiembrie 2004:

PSD nu a respectat şi nu respectă legea. PSD a blocat dosarele în care erau implicaţi lideri ai Guvernului. A blocat tot ce însemna verificare la Curtea de Conturi. A cerut, în schimb, confecţionarea sau găsirea de probe împotriva Opozitiei. În faţă a stat mereu premierul Adrian Năstase, care a transformat Justitia în instrument politic.

El a fost susţinut de Rodica Stănoiu şi Florin Georgescu, fideli premierului şi buni executanţi. Aceştia au făcut toate treburile murdare şi l-au informat imediat pe premier despre cum au reuşit să transforme Justiţia în instrument de presiune politică.

O lectură a acestor stenograme sau, mai simplu, a articolului din EvZ poate edifica cititorul asupra a ceea ce s-ar putea urmări prin punerea jăndar a ministrului Justiţiei la o filială anchetată de procurori.

Trebuie amintită şi ventilarea faptului, la numirea lui Robert Cazanciuc ministru, că acesta ar fi un tehnocrat independent. PSD lucrează de foarte mult timp în acest fel. Are proprii săi “independenţi”.

Amintim că, la numirea sa în funcţie, noul ministru de Externe în Cabinetul Năstase, Mircea Geoană, era un tehnocrat independent, eminent diplomat, fost ambasador al României lui Emil Constantinescu la Washington. Ulterior, s-a înscris în PSD şi a devenit direct vicepreşedinte.

La Ministerul Justiţiei, înainte de Cazanciuc, a fost celebra Muăna Pivniceru, o independentă care conducea frenetic Asociaţia Magistraţilor din România de ani şi ani de zile. AMR este o organizaţie reacţionară a magistraţilor relaţionaţi cu vechiul sistem – ca să ne exprimăm delicat.

Apropiată, se spune, a şefului Camerei de Comerţ a României, Mihail Vlasov. Prietenă cu familia Năstase. Ca ministru, a fost un dezastru. Ca răsplată pentru aceasta, e la Curtea Constituţională de pe 23 august 2012.

Exemple de independenţi legaţi în tot felul de moduri de succesiunea FSN-FDSN-PDSR-PSD abundă. Până şi Antonie Iorgovan, părintele Constituţiei post-decembriste, era pe atunci, pe când a iniţiat proiectul legii fundamentale, profesor universitar şi senator independent, pentru a da credibilitate iniţiativei sale legislative aparte. Ulterior, evident, s-a înscris în partid.

Nu că PSD ar fi singurul partid ce procedează astfel. Conotaţiile penale le stabilesc procurorii şi le judecă instanţele, dacă există.

nota: Robert Cazanciuc mai are, pare-se, şi alt caz greu în lucru: Dosarul Eliberarea Infractorului Gigi Becali. Să vedem ce face şi cum procedează. Spunem aceasta pentru că am văzut cât de simplu şi eficient a procedat, în bună înţelegere cu guvernul protector al răufăcătorilor, când a fost vorba despre Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

Share