home LITIGII DE MUNCA, MASS MEDIA, POLITICA, STIRI DESPRE TELEVIZIUNI Cateva consideratii pe marginea Cazului Bursa

Cateva consideratii pe marginea Cazului Bursa

Share

In saptamana care se termina azi, o inlantuire de evenimente – un interviu acordat ziarului Bursa de catre liderul MediaSind Cristi Godinac si demisia jurnalistului Laura Nureldin de la The Money Channel, cu declaratiile sale ulterioare despre motivele care au determinat-o sa faca acest gest – au dus la fapte despre care am scris in aceste zile. Acum este un moment bun pentru a trage niste concluzii.

Trust versus Presa independenta

Din punctul meu de vedere, una dintre marile greseli facute de puterea politica in ultimul deceniu al secolului trecut a fost ca nu a avut coloana vertebrala si clarviziunea sa edifice o legislatie romaneasca antitrust.

Exista o contradictie perpetua intre intentiile unui trust, indiferent in ce domeniu isi desfasoara activitatea, si tendintele presei independente, in primul rand ale celei de investigatii.

Imi permit sa amintesc despre scandalul Elf-Aquitaine, in care fostul cancelar german Helmut Kohl a frant-o-n fericire in asa hal, dimpreuna cu partidul sau, pe chestiuni de mita, spaga si pesches uns la greu, pentru ca afacerile petroliere ale grupului francez sa mearga mai lesne, ca numai prestigiul sau extraordinar de unificator al Germaniei de dupa Razboiul Rece si ascunderea dupa degetul legii germane l-au scapat de puscarie.

La polul opus, dincolo de lucrurile extrem de grave pe care le-am aflat in anii trecuti despre licitatia pentru privatizarea SNP Petrom, tin sa amintesc cate ceva, ca fost jurnalist acreditat pe Guvern, in timpurile triste ale Sultanatului Nastase.

In timp ce oficial opiniei publice din Romania i se vorbea despre o licitatie bla-bla-bla, neoficial, noi, cei din corpul jurnalistilor acreditati la Palatul Victoria, stiam de multa vreme ca totul este o trompetzeala, dincolo de care se cunostea deja ca Petrom se da la austriecii de la OMV.

Inca de pe atunci insa, jurnalismul de investigatie se redusese la un simplu jurnalism in care diferite redactii, aflate sub influenta diferitelor cercuri de putere din PSD sau din Opozitie, aruncau cu materie moale in alte cercuri de putere din Opozitie sau din acelasi PSD. Asa ca o ancheta asupra afacerii Petrom/OMV nu a avut loc niciodata.

Cand au inceput sa vina, dinspre urmatoarele guverne, informatii despre aranjamentul Petrom – OMV, jurnalistii de investigatii ar fi trebuit sa o ia ca pe un afront personal. Fraierilor, nu ati aflat nimic pana nu v-am zis noi! Din pacate, in acel moment nu prea mai existau astfel de jurnalisti in sistemul ticalosit al presei romane, care sa resimta afrontul.

Atata timp cat mass-media intra pe mainile unor grupuri uriase de interese de afaceri, se asteapta cineva ca actele de coruptie la nivel guvernamental facute de aceste grupuri sa fie investigate de mass-media aflata sub un control strict? Eu nu.

Acesta ar trebui sa fie primul obiectiv al legislatiei antitrust. Daca ai o afacere in mass-media, nu ai voie sa ai afaceri, de exemplu, in industria vopselurilor. Si in general in nici un alt domeniu. Este conflict de interese.

Un al doilea pas ar trebui sa fie interdictia de a forma grupuri de presa care trag din toate pozitiile, si pe print, si in eter, fie el audio sau video, ca si din Internet. Motivul? Simplu: apar berbece mediatice care pot ajunge sa santajeze oamenii de afaceri, politicienii si, finalmente, pot pune in pericol stabilitatea statului.

Exemplul a ceea ce au facut Antena 3 si, in primul rand, Realitatea TV in ultima campanie electorala, de anul trecut, este foarte bun. Cel mai mare scandal politic din campanie a fost pe un fals subiect: palmuirea de catre Basescu, in campania electorala din anul 2004, a unui copil, la un miting electoral.

Realitatea politica a fost grav deteriorata. Rolul presei este sa fie un arbitru obiectiv al luptei politice, chiar si atunci cand descopera ca unul dintre candidati este corupt, nu sa inventeze minciuni despre un candidat si sa zapaceasca electoratul.

Trustul, presa tabloida si rolul formativ

Nu trebuie sa ne indoim de faptul ca tabloidizarea presei romane are legatura directa cu formarea trusturilor si cu tendintele acestora de a face bani grei din prostirea cititorilor.

Dintre Libertatea, Click si Cancan, primele doua sunt produse de trust, de la Ringier, respectiv Adevarul Holding, iar despre Cancan se spune ca a intrat in grupul de presa al lui Adrian Sarbu.

Ma voi margini numai la a aminti sec (pentru cine mai tine minte) ca in anii ’90 mondenitatile si scandalurile erau complet ignorate de catre cotidiane si ca apareau ritmic saptamanale si alte publicati efemere, iar cine lucra acolo dintre noi era considerat un fel de paria al breslei.

Intre timp, mediul jurnalistic s-a deteriorat intr-o asemenea masura, ca banu’ i-a facut pe unii dintre cei mai respectati confrati ai mei sa lucreze inclusiv pentru publicatii ca Playboy.

Ce va asteptati de la niste mecanisme artificiale, construite pentru a externaliza costuri, construite si perfectionate mereu sa fie masini de tocat oameni si de facut bani cu orice pret?

Sa faca presa culturala? Ha! Sa scrie, raportand politica noastra actuala la exemplele emblematice ale istoriei noastre, pentru ca noi acum sa nu mai repetam aceleasi greseli, pe care le-am mai facut inainte? Ha-ha!

Sa promoveze muzica buna, care deschide mintile, ori surogatele care tampesc oamenii si creaza piete virtuale pentru droguri sonore? Sa promoveze vedetele adevarate, ori trampele care animeaza pe sticla pe la cele posturi de tembelviziune, cu sanii si fesele la vedere? E?

Atata timp cat sexul se vinde cel mai bine si aduce exact cele mai mari scoruri financiare, de ce sa nu incercam din rasputeri sa traficam cu nerusinare aceasta arma letala fix in creierele oamenilor, in loc sa ne gandim ca zilnic, in cel putin cinci orase ale tarii, au loc poate premiere teatrale remarcabile, despre care se pot scrie cronici?

Cine scrie despre libertatea presei

Atunci cand am lansat, in locul Blogului lui Budescu, website-ul meu personal de jurnalist independent StareaPresei.ro, am avut ideea sa scriu gratis, din generozitate si spirit de breasla, Revista Presa(rilor). Sase nopti pe saptamana. Doua ore, in medie, pe noapte.

Intentia mea era sa dau in fiecare noapte, dupa ce se updateaza editiile tuturor publicatiilor, cele mai importante subiecte aparute in mass-media, privind actualitatea din domeniu. Ultima revista a presarilor am scris-o pe 29 mai a.c..

Am avut in feed reader (si am si acum) doua agentii de presa, 12 cotidiane (am exclus cele trei rusini pe care le-am mentionat mai sus), patru website-uri de televiziuni, vreo 70 de website-uri de jurnalisti independenti si de publicatii electronice si alte vreo 30 de site-uri pe alte teme.

De la bun inceput, primii care s-au autoexclus, nescriind in general decat foarte rar pe subiecte legate de actualitatea din mass-media (he-he, nici macar despre libertatea presei), au fost cotidianele. Ce se intampla cu Bursa am descoperit relativ tarziu. Surprinzator, Mediafax a scris si scrie foarte des, avand si categorie dedicata mass-media in fluxul online. NewsIn este o pacaleala.

Dintre jurnalistii independenti, sunt cativa care trateaza acest subiect, actualitatea din mass-media, constant. Am fost constrans sa renunt la aceasta rubrica, la care tin foarte mult, pentru ca devenise o permanenta reclama pentru cateva site-uri. Bun, suntem frati, suntem prieteni, ne stim, ne respectam, dar chiar asa, sa scriu mereu despre voi…

Una peste alta, am ajuns la concluzia ca subiectul nu este de interes, pentru ca, probabil, se vinde mai prost decat sexul edulcorat prin tot felul de filiere. Poate libertatea presei sa se puna cu ultima amanta a lui Bote, aratandu-si inelul de diamant din buric? Nu poate.

Iar de obicei, cand totusi scriem despre actualitatea din mass-media, dam statistici cuminti despre vanzarile din publicitate, confundand advertisingul cu mass-media. Cifrele nu deranjeaza pe nimeni. Faptele da. Mai ales cand au legatura cu coruptia, santajul si extorcarile de tip mafiot. Facute chiar de baroni de presa.

Ceea ce a scris ieri Cornel Codita in Bursa pune lucrurile intr-o anumita lumina, in ceea ce priveste aceasta publicatie.

Imi vine greu sa cred ca domnul Codita, de altfel recunoscut pentru mintea limpede pe care o poseda si pentru verbul ascutit pe care-l practica in scris, a avut acces la informatiile pe care le vehiculeaza, pe care numai un insider le poate cunoaste.

Cel mai verosimil mi se pare ca a fost informat de cineva din board-ul Bursa si apoi a scris un editorial, care reprezinta punctul de vedere al publicatiei.

In cele ce urmeaza, voi prezenta versiunea mea asupra a ceea ce cred ca s-a petrecut dupa publicarea analizei Ziariştii, fără drept la replică. Voi impartasi din experienta personala, pentru a ajuta la intelegerea mai profunda a mesajului foarte interesant comunicat de staff-ul editorial Bursa.

Forta exemplului

“Chiar dacă nu rimează în varianta adaptată, refrenul “Azi la Bursa, mîine-n toată ţara” trebuie să fi dat fiori reci pe spinare marilor mînuitori de păpuşi din presa românească. Sunt tentat să cred că au luat publicarea articolului ca pe un afront personal!”

Unul dintre potentatii afectati de cele ce au fost scrise in Bursa, cred eu, l-a sunat pe Xulescu din conducerea publicatiei si a avut loc urmatorul dialog aproximativ:

Bai, te-am deranjat cu ceva?
Cu absolut nimic.
Ba da, altfel de ce te-ai luat de mine? Ti-am dat interviu?
Da.
Si nu ti-a placut? Nu ti-am raspuns la toate intrebarile tale incomode?
Puteau fi si mai incomode. Te-am crutat oarecum…
Pentru ca peste cateva zile sa dai cu aruncatorul de grenade in mine. Ce ne facem daca maine se iau alti mari destepti dupa tine?

Libertatea de a fi sclav

“[…] prin publicarea articolului, Bursa “strică piaţa”, face nesigure “regulile jocului”. Care reguli? Acelea care stabilesc relaţia patronat-jurnalişti, după chipul şi asemănarea feudalismului timpuriu. Adică “Libertatea ta este să faci ce-ţi spun/cer eu, iar libertatea mea este să fac ce vreau cu tine!”.”

Aceasta teza profund toxica pentru notiunea de jurnalism a fost enuntata de mai multe ori de catre Cristian Tudor Popescu pe Realitatea TV, atunci cand era presedintele Clubului Roman de Presa. Un fapt extrem de grav. Conform acestei doctrine, jurnalistul este angajat al unei firme, care editeaza o publicatie si trebuie sa isi respecte contractul pe care il are – punct. Nu mai avem ce discuta in veci!

Ei bine, lucrurile nu stau deloc astfel. Dincolo de faptul ca exista clauza de constiinta, redactiile nu sunt locuri de munca obisnuite, ca fabricile de suruburi, iar rezultatul muncii unei redactii afecteaza gandirea a milioane de cititori, ascultatori sau telespectatori.

A fi editor al unei publicatii nu inseamna a stabili tu care este adevarul politic, economic sau social si a-l pune pe sclav sa scrie cum ai stabilit, ci a agrega zilnic realitatea care iti parvine de pe teren, reflectand corect adevarul faptic, fara sa o malformezi dupa ideile tale fixe sau dupa interesele tale personale sau de grup.

Ce cuvinte mari, nu? Voi da un exemplu concret, egal cu un picamer in capul celor care genereaza astfel de sisteme ale minciunii prin mass-media. In perioada anilor 2002 – 2004, am avut nefericirea sa lucrez pentru Gardianul, pe vremea cand acesta era editat de Amber Press SRL si avea misiunea de partid de a inocula in constiinta publica Teoria Centrului Imaculat de Putere (Nastase e bun, drept, frumos si incoruptibil, dar e inconjurat de banditi mici si mari, pe care trebuie sa-i starpim).

In prima parte a anului 2004, Gardianul a intrat in stadiul sau final de oficios al PSD. De multe ori, am primit rezultatele unor sondaje de opinie, care aratau clar ca Alianta DA se indreapta spre victorie, iar candidatul ei are mari sanse sa devina presedinte.

Rezultatul localelor de pe 6 iunie a confirmat acest fapt. Gardianul titra insa ca este o victorie a PSD, pentru ca are cei mai multi primari alesi din tara. Evident, nu conta ca majoritatea lor erau primari de comune.

Romania are 47 de primari (in 40 de capitale de judet, sase sectoare ale Capitalei si primarul general). Dintre acestia majoritatea erau ai Aliantei. Gardianul dezinforma prin omisiune.

Intre alegerile locale si cele generale, nu a existat macar un singur sondaj care sa nu confirme avansul Aliantei DA in fata PSD + PC. In intentii de vot, popularitate etc. Totusi, directiva editoriala zilnica era: scoateti ceva in fata, care sa arate ca PSD e pe cai frumosi.

De exemplu: PSD este singurul partid care poate forma o coalitie de guvernare (ceea ce s-a dovedit a fi fals). De nenumarate ori, textele scrise de mine erau schimbate subtil, din cateva cuvinte inserate in sapou, iar titlul dadea peste cap realitatea.

Ce poti face in astfel de situatii? Sa pleci, evident. Cand am gasit un alt loc de munca, am si facut-o. Pana atunci insa am recurs la toate trucurile cu putinta, inclusiv crearea unui alias, Bogdan Basarab, care “facea treaba murdara”, semnand intoxicarile.

“Batrane, azi trebuie sa publicam ceva despre Imparatul” “Dar nu a facut si nu a spus nimic” “Nu conteaza, trebuie sa fi facut ceva” “Dar nu a facut nimic, ce ne facem?” “Descoperim noi ceva, batrane”. Si sigur, pana la inchiderea editiei, descopeream.

Aceste mizerii mi-au stat mult timp pe creier, dar singura solutie a fost sa plec. Sclavul si-a facut datoria negresit. De aceea, sistemul acesta, dat de zicala “Libertatea ta este să faci ce-ţi spun/cer eu, iar libertatea mea este să fac ce vreau cu tine!”, este extrem de toxic.

Adevaratii patroni de presa si editori sunt aceia care nu-si ingradesc jurnalistii angajati sa scrie intr-un anumit fel, cu conditia sa respecte regulile jurnalismului. Care nu presupune prostitutie.

Cenzura versus Delictul de consemnare

“Al treilea motiv de mare supărare trebuie să fi fost “delictul de consemnare”. Vedeţi, dumneavoastră, dacă ar fi umblat prin tîrg vorbe cu carul despre ce se întîmplă cu una sau alta dintre instituţiile de presă din România, nimeni n-ar fi fost supărat. Pentru că nu există consecinţe care să poată fi sedimentate. Consemnarea publicistică, adică scrisul negru pe alb, are însă o altă forţă. El poate fi folosit oricînd ca referinţă, poate fi invocat ca semn al autenticităţii faptelor, în condiţii speciale poate fi invocat chiar şi în instanţă. Greutatea faptului consemnat e ca o piatră de moară pusă pe pieptul celor care se simt cu musca pe căciulă! Nu-i mai lasă să respire, îi obligă la efortul de a o îndepărta.”

Asa ca ia sa pun o astfel de piatra de moara de gatul unor farsori.

Voi continua cu un alt exemplu extrem de dur, tot din perioada Gardianul. Primul semn al cenzurii intra-redactie a venit in momentul in care, acreditat pe PSD, am aflat ca, de la briefingurile lui Cozmin Gusa, trebuie sa scriu intr-un anumit fel.

Anume, au fost vreo doua sau trei perioade in care nu aveam voie sa dau spre publicare numele Cozmin Gusa. In schimb, puteam sa scriu ca “a declarat secretarul general”.

Scamatoriile cele mai mari au fost facute de mine in perioada in care nu mai aveam voie sa scriu nici macar despre secretarul general, ca sursa oficiala, ci despre fapte de actualitate suspendate straniu in neant, care se petreceau negresit dupa sedintele conducerii maretului partid, pe care nu le aflam de la nimeni, dar le stiam cu exactitate. Si pe care, in formule asemanatoare, insa dand sursa Gusa, le publica, spre oripilarea mea, a doua zi toata presa cotidiana.

Daca procedam altfel, era delict de consemnare. Delict de consemnare este azi si daca scrii despre Cristi Godinac in majoritatea covarsitoare a “organelor” presei romane.

Un manager de presa mi-a marturisit, nervos, ca-l doare fix in zona dorsala de rahatul tau de sindicat si, in general, de legislatia muncii, cu care te poti sterge fix in zona in care ma doare pe mine.

Nervos, nervos, dar despre asta nu scriem, ca e delict de consemnare. Si nu scriem, pentru ca noi facem cenzura, adica oficial am fi presa libera, democratica. Si ne mai si plangem pe la cele foruri europene, cand ne critica seful statului ca ne comportam ca mafiotii, ca incalca libertatea presei. Care libertate? Cea de a cenzura?

Daca imi spunea cineva in 1990 ca vom ajunge aici, plecam in Canada, nu mai stateam sa-mi toc nervii in aceasta cloaca ordinara.

Exista insa si alte multe componente ale problematicii puse pe tapet de Bursa. Atat de multe, incat as dori sa scriu o carte pe acest subiect, daca gasesc sponsori, pentru a nu scrie si apoi a esua cu rodul muncii mele intr-un director din calculator.

Ma voi margini aici la a trata una dintre aceste componente ale problematicii.

Obiectivitatea versus delictul de opinie

In 1990, am inceput toti sa scriem editoriale de la evenimentele la care fuseseram trimisi sa consemnam. Era, evident, o greseala, dar cine sa ne spuna acest lucru? PM Bacanu? Darie Novaceanu? Horia Alexandrescu? Octavian Stireanu? Ei aveau alta agenda, paralela cu a presei romane independente.

Din 1995, de cand mafiotii au inceput sa puna mana pe presa independenta si sa cumpere constiinte, o falsa doctrina jurnalistica a inceput sa faca ravagii, iar astazi a devenit litera de lege, pentru ca este predata si in unele facultati: obiectivitatea.

Treptat, s-a format o casta de jurnalisti-comentatori (pe care ii cunoastem foarte bine) care au dreptul sa aiba un punct de vedere personal. Acest punct de vedere este doar aparent personal, pentru ca in diferite feluri el este directionat politic, economic, ca orizont cultural, in functie de itele aflate in spatele individului, de mafia care il manipuleaza si dupa cum il manevreaza aceasta.

Sub aceasta casta, avem sclavii dintr-unul dintre intertitlurile precedente, care nu au dreptul la opinie, chiar daca atunci cand scriu respecta toate regulile profesiunii de jurnalist.

Comentatorii intergalactici pot spune ce vor, evident doar in aparenta, in timp ce sclavii, gulerele albastre din presa, prolii, daca indraznesc sa aiba pareri proprii in scris, primesc imediat palme peste bot.

Defapt, problema nu este sa fii obiectiv. Aceasta este o falsa doctrina, cu care unii angajati din presa sunt atat de intoxicati, incat privesc echidistanta in termeni de calibrare formala a numarului de semne / secunde cat vorbesc actantii unui conflict public notoriu.

In schimb, tot cei care au generat impamantenirea acestei tampenii in lumea presei nu au nici cea mai mica neobrazare in a aduce in studio un reprezentant al PDL si in acelasi studio alte cinci persoane care il lapideaza non-stop timp de o ora: doi moderatori si trei politicieni, unul din PNL, altul din PSD si al treilea din PC.

Bine, voi fi intrebat, dar care este solutia? Raspunsul meu este simplu: sa nu denaturezi, pe cat posibil, realitatea lucrurilor. Si sa poti fi, ca jurnalist, inca usor de banuit de buna-credinta.

Citeşte şi
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Share