home CORUPTIE, POLITICA Carmen Dan: Niciodată nu mi-a fost ruşine să fiu omul lui Dragnea!

Carmen Dan: Niciodată nu mi-a fost ruşine să fiu omul lui Dragnea!

Share

Există oameni care simt nevoia să fie perseverenţi cu orice preţ, şi când nu este cazul. Carmen Dan este unul dintre aceştia.

Senatoarea Carmen Dan a ținut să îi transmită urări fostului ei șef, Liviu Dragnea. Acesta a împlinit 58 de ani.

“Niciodată nu e prea târziu pentru un gând, o vorba sau o întâlnire, mai ales când e vorba despre oameni care au ales să facă bine atâtor semeni.

Pentru cei mai mulți, Carmen Dan este ‘omul lui Liviu Dragnea’. Niciodată nu mi-a fost rușine de o astfel de eticheta, cu atât mai puțîn pentru faptul că am lucrat alături de Liviu Dragnea mulți ani de zile. De altfel, dacă mă raportez strict la ultimii 4 ani și mă uit în rândurile colegilor mei din PSD (partid pe care nu l-am părăsit, așa cum citeam zilele trecute în presă), îmi este foarte greu să nu identific “oamenii lui Liviu Dragnea”. Pentru a nu detalia, spun doar că și atunci președintele partidului își dădea OK-ul final pe listele parlamentare și mă întreb acum dacă nu cumva parlamentarii PSD actuali nu erau în egală măsură oamenii lui Dragnea în decembrie 2016? Chiar și cei care astăzi au funcțîi de conducere. Vremurile se schimbă, oamenii se schimbă, dar viață merge înainte. Și cel mai important cred că este să nu regreți nimic din ce ai făcut, ci doar să înveți continuu. Despre oameni și despre fapte.

Acestea sunt doar o parte din gândurile pe care astăzi am ținut să le împărtășesc cu Liviu Dragnea. De ce astăzi? Pentru că așa cum fac de mai bine de 20 de ani pe dată de 28 octombrie, am ales să fiu și în acest an aproape, atât cât s-a putut, de omul Liviu Dragnea, căruia i-am urat mulți ani cu sănătate, alături de cei dragi.

Am regăsit același om puternic și semeț, pe care cei care îl hulesc astăzi și îi pronunță numele în șoaptă, nu mai pridideau să-l complimenteze, mai ales în această zi!“, a scris Carmen Dan, pe Facebook.

Share