home CORUPTIE, POLITICA Carmen Dan ar putea să iasă de pe lista PSD la Parlament

Carmen Dan ar putea să iasă de pe lista PSD la Parlament

Share

Pe rând, oamenii PSDragnea din PSD sunt trecuţi în planul secund al PSD. Aşa stau lucrurile, pare-se, şi cu Carmen Dan. Dar alte voci spun că e chiar mâna lui Dragnea pe-acolo…

În PSD vor începe curând discuțiile privind lista pentru parlamentare și, ca de obicei, e bătălie mare pentru un loc la Senat sau Camera Deputaților, mai ales că posturile la care pot visa social-democrații sunt mult mai puține decât în 2016, explică Libertatea.

În acest context, Libertatea a aflat că una dintre lupte se dă între două rivale cunoscute deja publicului larg – Viorica Dăncilă și Carmen Dan. Ambele din Teleorman, pe vremuri bune prietene, acum adversare declarate, cele două vizează același loc pe lista de la Senat.

Bătălia în Organizația PSD Teleorman înclină spre Carmen Dan, pe care liderul local al social-democraților, Adrian Gâdea, vrea să o propună pentru un post de senator, susțin surse din partid.

Victoria fostului ministru de interne, de imaginea căruia atârnă greu episodul 10 august, ar putea veni cu ajutor de la Liviu Dragnea, care nici acum nu a iertat-o pe Viorica Dăncilă pentru că nu i-a fost fidelă 100% și i-a luat locul fără remușcări imediat după ce a fost încarcerat, spun aceiași oameni.

Ei au cerut păstrarea anonimatului, dar se declară deschis de partea lui Dăncilă în acest turnir politic.

Share