motto: „Inflaţia
scade pentru că aşa vreau eu” (Împăratul-Rege al Dunei, Frank Herbert)
Economia nu știe de subtilitățile jocului politic și la scara istoriei importanta este ca România să continue să treacă prin criza economică. Noi provocări asimetrice şi mai grave, de altă factură decât cele de până acum, vor continua să apară.
A început în vara anului 2007, în SUA, ca o criză a creditelor subprime. A continuat apoi cu o criză a datoriilor suverane. Acum se manifestă a ca o criză a lichidităţilor reale pentru dezvoltare, absolut necesare, care obligă azi UE să intre cu plugul în paradisurile fiscale, pentru a aduce la lumină uriaşe sume fiscalizate şi a le face să se mişte în economia reală.
Iar provocările asimetrice insolite vor continua şi în anii viitori. Credem că în continuare va deveni tot mai acută redefinirea rolului băncilor, care, din bănci de investiţii (prin marea creditare) şi retail şi creditare (prin mica creditare) vor deveni tot mai pregnant instituţii de administrare a sumelor nete existente pentru dezvoltare certă, nu speculativă.
Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că, dacă vrem să ne dezvoltăm, nu o vom mai face pe datorie, ci exclusiv pe banii concreţi avuţi, pentru că orice dezvoltare pe datorie este mult prea riscantă pentru a fi angajată. Indiferent dacă vorbim despre mari trusturi de afaceri, state, mici afaceri sau persoane fizice.
