~Documente din arhiva secreta a RSSM~
Ani negri în istoria noastră sunt de ajuns şi de rămas. De aceea, din start avertizez cititorul nostru că nu este vorba de anul 1812, cînd Basarabia a fost ocupată de Rusia. Nu este vorba nici de anul 1940, cînd tot aceşti „eliberatori”, numai
că deja sovietici, ne-au poposit a doua oară.
FOTO: Tribuna Basarabiei
Greşeşte cititorul dacă crede că se va vorbi de 1944, cînd tot „eliberatorii roşii” ne-au făcut o vizită şi au tot uitat să se ducă pînă azi. Fără îndoială, la anii negri din istoria Moldovei se înscriau şi anii 1940, 1941, 1944, 1949, cînd sute de mii de familii de moldoveni (şi nu numai – n.a) au fost represaţi, torturaţi, omorâţi , schilodiţi, aruncaţi de vii în gropi cu var.
Aceşti oameni sunt cu adevărat martiri ai neamului. Sigur că anii nominalizaţi sunt ani tragici din istoria noastră, dar totuşi nu pot fi comparaţi cu anul 1947, şi nu pentru că acesta e anul cînd a fost organizată foamete de sovietici, dar de aceea că RSSM a fost cuprinsă de canibalism în proporţii impunătoare.
Mai mult decît atît: întrebuinţarea în calitate de hrană a cadavrelor umane.
Este binecunoscut faptul că foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor şi acţiunilor regimului sovietic. Oricît s-a străduit istoriografia comunistă să dea vina pe o moştenire a fascismului şi a „secetei din 1945 – 1946”, n-a izbutit să justifice politica antinaţională şi antiumană a regimului stalinist.
În 1946, cînd de acum mureau de foame zeci de mii de basarabeni, industria alimentară din RSSM a depăşit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2 la sută, a uleiului – cu 39,5, a cărnii – cu 32,5 , a conservelor – cu 101,9 procente.
Acest lucru îl aflăm din sursa oficială – gazeta „Moldova Socialistă”, 1947 din 28 ianuarie. E clar că aceste produse alimentare proveneau din producţia achiziţionată de la ţărani şi se exportau în URSS, în timp ce producătorii din Moldova mureau de foame… citeste tot aici

Am citit cu interes articolul preluat si documentele publicate. Cred ca e necesar ca demersul sa fie continuat de un cercetator pasionat, in directia organizarii si interpretarii documentelor culese. Ma gandesc la o situare intr-un context mai larg, prin compararea cu alte serii de dezvaluiri. De pilda, despre fenomenul canibalismului ]n timpul colectivizarii in URSS a scris si Vasili Grossman in ,,Panta rhei”, o naratiune in care granita dintre realitate si fictiune se dovedeste extrem de fragila, existand numeroase insertii reale in planul imaginarului epic. Tot acolo se regasesc cutremuratoare evocari despre alunecarea spre necrofagie in Ucraina anilor ’30, unde populatia a fost supusa exterminarii programate prin infometare fortata, la fel ca in Basarabia. Ar mai fi marturiile adunate de Nicolas Werth despre insula Nazino, supranumita si ,,insula canibalilor” (identic e si titlul volumului). Numai prin aceste extensii si comparatii se poate dovedi fara echivoc existenta unui model de actiune ca forma de punere in concret a unei ideologii criminale. Dezvaluirea documentelor are un impact emotional extraordinar, dar numai darea in vileag a unui tipar reiterat sistematic poate trezi cu adevarat constiintele.
Trebuie sa va multumesc, domnule Budescu. Daca nu ati fi preluat articolul anterior de la Tribuna Basarabiei, probabil ca as fi trecut pe langa link-ul lasat la comentarii fara sa-l observ. Dar asa, am descoperit un site cu un continut foarte apropiat de preocuparile mele.