Din Alfa Centauri până-n constelaţia Sirius şi-napoi, pornind şi-ntorcându-se-n centrul pământului, toată galaxia aflat-a că Călin Tăriceanu s-a vărsat de tot, brusc, inexplicabil, fără nici o logică.
Dacă stătea cuminte, ca un căţel de pluş liberal cum oricum era, oricum i-ar fi urmat lui Crin Antonescu la şefia PNL, şi dacă acesta va fi devenit preşedinte al României, şi dacă va fi obţinut un eşec răsunător (cum probabil se va întâmpla), şi dacă acesta va fi fost demis după europarlamentare, soldate cu un rezultat prost (lucru iarăşi foarte posibil).
Dar aşa, crocodilienii cu două capete şi cozi solzoase de pe Cygnus 3 acum sunt toţi, în grup, cu sistemul solar, perplecşi, muţi de uimire, sângele lor rece ca gheaţa de pe Io s-a făcut şi mai rece, ducându-se spre zero absolut, ceea ce, fără putinţă de tăgadă, se întâmplă cam de două ori pe secol.
Eşecul lui Călin Popescu-Tăriceanu este cunoscut acum de zuluşii din Africa, de papuaşii din Noua Guinee, de locuitorii Insulei Paştelui. Vreo doi ciclopi de pe această insulă (care, în mod normal, sunt întorşi cu faţa spre Est), acum s-au sucit cu faţa spre nord-est, fix spre Bucureşti, România, Europa, paralela 45.
Iar păsările cu plisc în formă de săgeată ridicată la 45 de grade spre cer, albastră, din Galàpagos strigă acum, neverosimil, dar coerent: „Ce-ai făcut cu viaţa ta, Căline?”.
