home CORUPTIE, EVENIMENT, POLITICA Călin Popescu Tăriceanu ar fi luat şpagă într-un contract Microsoft

Călin Popescu Tăriceanu ar fi luat şpagă într-un contract Microsoft

Share

Pentru Călin Popescu Tăriceanu. Direcţia Naţională Anticorupţie cere ridicarea imunităţii parlamentare pentru punerea sub acuzare într-un dosar de corupţie.

Dacă studiem acuzele aduse de DNA, devine foarte explicabilă conduita liderului ALDE România faţă de Justiţie, în general.

Călin Popescu Tăriceanu era prim-ministru

DNA a cerut Parlamentului avizarea urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, au declarat surse judiciare. Solicitarea ar fi fost inaintata Ministerului Justitiei.

Preşedintele Senatului ar fi suspectat de luare de mită. Fapta lui s-ar fi petrecut pe vremea când era prim-ministru.

Prima reacţie a lui Călin Popescu Tăriceanu

“Este o cerere transmisă în mare secret de către DNA. Ancheta ar avea legătură cu dosarul Microsoft”, spune liderul ALDE România.

Numele lui Tăriceanu a mai fost legat de acest dosar. Șeful Senatului a mai fost cercetat de DNA pentru mărturie mincionoasă, el fiind achitat în primă instanță. Șeful Senatului a precizat că nu a primit nici o înștiințare în acest sens.

Una peste alta, Tăriceanu spune că DNA a acţionat în secret şi nu a fost înştiinţat, ceea ce este imposibil. În etapele prealabile unei astfel de cereri adresate Parlamentului, petentului i se cer de către procuror o sumedenie de înscrisuri şi alte documente care îl fac să ştie foarte bine cum stau lucrurile.

Citeşte şi
Ecaterina Andronescu, supranumită Abramburica, pentru haosul produs la Ministerul Învăţământului, şi Sandu Athanasiu sunt iar
Dl. Tiberiu Niţu, un vechi client al sistemului, a reuşit să ajungă în fruntea Parchetului
Trei dintre cei urmăriţi penal în Lotul Microsoft au fost trimişi astăzi în judecată de
DNA cere arestarea preventivă a Elenei Udrea în Dosarul Gala Bute şi Dosarul Microsoft.
Nucleara despre care vorbeşte toată lumea în aceste zile este o nucleară multiplă, un ciorchine
~top 3 incasari restaurante~si o mazare poate avea sponsor mascat~zidul lui Ceausescu de la Targoviste
Noi dezvăluiri apar în Cazul Valiza Rise Project. Documentele găsite de jurnaliştii de investigaţie au
Să analizăm cu mai multă atenţie mitologia pe care se bazează PSD-ALDE şi pe care
Într-un punct de vedere formulat astăzi către CSM, conducerea DNA susține că aplicarea retroactivă a
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri seară, că va trimite propunerea pentru şefia DNA
Share