Cad doctorii plagiatori ca spicele. Azi, Oprea şi Ponta

Share

O zi, două căderi: Comisia de experţi a CNADTCU a decis că Gabriel Oprea a plagiat în teza de doctorat, iar lui Victor Ponta i-a fost retras titlul de doctor.

Comisia de experți din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care a analizat teza de doctorat a fostului vicepremier Gabriel Oprea, a dat verdict de plagiat, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.

„Comisia juridică a CNATDCU a avizat prin vot electronic acest verdict. Pe 1 august, raportul Comisiei intră în Consiliul General al CNATDCU. Pe 1 august, Consiliul General al CNATDCU se va pronunța asupra verdictului de plagiat în cazul lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea”, a explicat Amarandei.

Potrivit regulamentului, în cazul în care Consiliul General al CNATDCU va da verdict de plagiat, Gabriel Oprea va avea la dispoziție zece zile pentru a contesta decizia. Dacă nu va fi depusă contestație, decizia va fi trimisă ministrului Educației, care va emite ordinul de retragere a titlului de doctor.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea anunță că va contesta decizia Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) privind verdictul de plagiat, menționând că în anul 2000 a scris lucrarea de doctorat ”respectând toate normele academice și legale în vigoare la momentul respectiv”.

Pe de altă parte, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului științific de doctor în drept lui Victor Ponta.

„Se retrage titlul științific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din București, conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5663 din 15.12.2003„, se arată la articolul 1 al ordinului emis de ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, publicat pe site-ul MENCS.

La articolul 2 al aceluiași ordin se precizează că „Direcția Generală Învățământ Superior comunică prezentul ordin IOSUD — Universitatea din București, care îl va duce la îndeplinire, și persoanei nominalizate la art. 1”.

Totodată, potrivit articolului 3, „prezentul ordin se publică pe site-urile oficiale ale CNATDCU, MENCS și IOSUD — Universitatea din București„.

Ordinul emis de ministrul Educației, Mircea Dumitru, survine „deciziei finale a Consiliului General al CNATDCU din data de 27.07.2016, înregistrată la MENCS cu nr. 39743 din 01.08.2016, prin care s-a confirmat că teza de doctorat elaborată de domnul Ponta V. Victor Viorel nu respectă standardele de etică a cercetării științifice, propunându-se în consecință retragerea titlului de doctor în drept, în baza art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011„, „avizului juridic al MENCS din 28.07.2016„, precum și mai multor prevederi legislative din domeniul educației.

Share