home CORUPTIE, POLITICA Bogdan Chirieac jeleşte deja. “Vor fi alegeri anticipate!”

Bogdan Chirieac jeleşte deja. “Vor fi alegeri anticipate!”

Share

Analistul Bogdan Chirieac a afirmat că după adoptarea moţiunii de cenzură de către Parlament, “totul se mută înapoi în mâna preşedintelui Klaus Iohannis” şi a opinat că “se va merge pe anticipate”.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

“Dânsul alege dacă va folosi un premier de sacrificiu ca să pice două guverne să ajungă la anticipate şi cred că asta e calea, sau dacă va alege premierul propus de noua majoritate parlamentară, premier despre care s-a vorbit de ieri că ar putea să fie Remus Pricopie sau altcineva, care să nu facă parte dintr-un partid politic, caz în care nu vor mai fi anticipate, vor fi alegeri la termen”, a declarat Chirieac.

El a susţinut că “se va merge pe anticipate”, un vot pentru Ludovic Orban decredibilizând PSD.

“Cred că se va merge pe anticipate. În momentul acesta, cel care hotărăşte este preşedintele Iohannis. Partidele, chiar dacă sunt fundamentale şi Parlamentul are ultimul cuvânt, cred că sunt, cumva, pe o poziţie secundară.

Preşedintele, dacă-l repune pe Orban, aşa cum este el acum, practic scos din politică, după evenimentele de azi-noapte şi după prestaţia de-a dreptul isterică de astăzi, un vot pentru Orban ar decredibiliza PSD în acest moment.

L-a văzut toată lumea. Nu poţi să fii de acord cu 25 de ordonanţe de urgenţă şi 31 de hotărâri de guvern într-o noapte. Aşa ceva nu e posibil. Deci, viitorul imediat va fi hotărât de preşedintele Iohannis”, a spus Bogdan Chirieac.

Moţiunea de cenzură intitulată “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, iniţiată de PSD, a fost adoptată de Parlament cu 261 de voturi “pentru” şi 139 de voturi “împotrivă”.

Citeşte şi
Titus Corlăţean atacă: “Klaus Iohannis nu are demnitate”

Senatorul PSD Titus Corlăţean l-a acuzat pe preşedintele Iohannis de lipsă de demnitate, după ce Read more

Klaus Iohannis a anunţat noua Strategie de Apărare Naţională

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat nouă Strategie Naţională de Apărare. Anunţul public a fost făcut Read more

Ciolacu, încolțit. “Codrin Ștefănescu e omul lui Klaus Iohannis” VIDEO

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a apărut la TVR, unde s-a răfuit cu puciştii Read more

Ion Iliescu susţine că ruşii i-au distorsionat interviul

Fostul preşedinte Ion Iliescu spune din nou că un interviu al său a fost distorsionat, Read more

Klaus Iohannis despre amenda CNCD: “Decizia este profund politică”

Klaus Iohannis va contesta decizia CNCD, de a amenda declarațiile sale privind Ținutul Secuiesc. Președintele Read more

Radu Moraru: Trebuie să-l oprim pe acest criminal de Iohannis!

Jurnalistul Radu Moraru pare că s-a pierdut de tot în noua sa naraţiune. Grigore Cartianu Read more

Cristoiu spune că Hunor Kelemen ar fi un preşedinte mai bun ca Iohannis

Ion Cristoiu revine cu o un nou comentariu discutabil, în care susţine că Hunor Kelemen, Read more

Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Ludovic Orban şi Klaus Iohannis

Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Klaus Iohannis şi Ludovic Orban pentru că i-au Read more

Klaus Iohannis: PSD şi acoliţii lor fac totul ca să eşuăm!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că PSD şi acoliţii săi sunt cei care fac tot Read more

Olguţa Vasilescu: Nu îi e ruşine lui Klaus Iohannis să vorbească?

Deputatul PSD Olguţa Vasilescu susţine că preşedintele Klaus Iohannis ar fi ascultat solemn imnul aşa-zisului Read more

Share