Gigi Becali a povestit că a fost oprit în trafic de poliţişti şi că nu avea declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru deplasările făcute, aşa cum prevăd Ordonanţele Militare.
DONEAZĂ ACUM
PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!
Poliţia l-a oprit în trafic pe Gigi Becali. Întrebat de declaraţia pe propria răspundere necesară deplasării în timpul epidemiei de coronavirus, patronul FCSB-ului a replicat că el nu este nevoit să aibă declaraţie, pentru că nu este angajat, ci angajator.
„Da, m-au oprit şi pe mine să mă verifice. Mi-au cerut declaraţia. Nu aveam nici o declaraţie. Păi ce-i aia? Ce să fac? Eu fac declaraţie pentru mine? Să-mi semnez singur? Eu sunt patron, angajator, eu nu mă duc la muncă”, a spus Gigi Becali la Antena 3.
Patronul FCSB a declarat că el iese să facă acţiuni caritabile.
„Eu ies să fac doar binefaceri: dau bani pentru combinezoane, pentru echipamente, pentru măşti, ajut spitale, ajut biserici. Eu mă duc să fac voluntariat, pe vreme de criză. Voluntariat pe banii mei. Cum să îi spui lui Gigi Becali ‘Unde te duci?’. Oamenii mă cunosc, mă salută, mă respectă, mă felicită pentru ceea ce fac, şi gata”, a mai spus Gigi Becali.
