home POLITICA Becali în puşcărie. O condamnare cu tâlc de credinţă

Becali în puşcărie. O condamnare cu tâlc de credinţă

Share

Cu o zi inainte să ajungă în puşcărie, Gigi Becali a fost întors de la aeroport atunci când voia să spele putina în Israel, stat cu care nu avem un tratat de extrădare.

Gigi Becali a declarat ingenuu că voia să se ducă la Mormântul Sfânt, să se roage, aşa cum face de multe ori. După câte ştim, la precedentul termen, de teamă să nu ajungă şa puşcărie, după gratii, oierul pierdut printre politicieni şi proprietari de cluburi de fotnal s-a dus să se roage în Dubai.

A doua zi după ce a fost oprit să fugă din ţară, şi-a început executarea pedepsei. De Sfintii Împăraţi Constantin şi Elena, sărbătoare religioasă creştin-ortodoxă cu cruce roşie.

Prima zi de puşcărie a lui Becali: Sfinţii Constantin şi Elena. Becali mintise duminică că vrea să se roage la Biserica Sfântului Mormânt, fondată de Împărăteasa Elena. Există un Dumnezeu...Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, este fondatoarea Bisericii Sfântului Mormânt, la care a minţit Becali că voia să se ducă, ca să scape de condamnare:

Se povestește că în anul 326, o femeie de 72 de ani a venit pe tărâmul Iudeii. Era împarateasa Imperiului Roman, mama lui Constantin cel Mare. Numele ei era Elena, iar destinațiile-i erau Ierusalimul și Locurile Sfinte.

Elena a fost primul pelerin creștin. Ea a deschis un drum, pe care îl vor urma generațiile ce vor veni, de pe țărmul Mării Galileii, unde Iisus și-a adunat ucenicii, până la mormântul lui Lazăr, pe care Iisus Hristos l-a înviat din morți.

Ea a pus bazele multora dintre cele mai importante biserici ale creștinătății: Biserica Nașterii Mântuitorului din Bethleem, Biserica ”Pater Noster” de pe Muntele Măslinilor – de unde Iisus Hristos ne-a învățat cum să ne rugăm, rostind rugăciunea ”Tatăl Nostru”; ea a restabilit Ierusalimul ca fiin cel mai sfânt dintre orașe.

Cea mai prețuită descoperire a ei este marcată de marea sa biserică, a Sfântului Mormânt.

Suntem curioşi ce i se va întâmpla lui Gigi Becali în Duminica Rusaliilor, exact peste o lună. Dumnezeu vede.

Citeşte şi
Noi dovezi de lipsă de caracter, comportament infracţional şi practicarea minciunii coordonate. Alde PSD au
În acest moment, în România a învins hoţia. Zăpada s-a coborât din cer ca să
Sistemul este simplu: PSD foloseşte un slogan percutant, care simulează scrierea
În borcan, simţurile sunt alterate, negrul e verde, iar orizontala e
Parca am intrat pe mana unui corsar de piata specializat in lichidari, ce vinde tot,
Mi-e dor sa spun ce se intimpla. Nu ce cred eu ca se se intimpla.
Puţine sunt intervenţiile publice ale unor stîlpi ai Puterii, în care să nu dăm peste
Partida Rusă (acum i-am putea spune Partida Rusă PSD) a jucat întotdeauna un rol activ
Jurnalistul Iosif Buble a pierdut procesul intentat de către social-democrata Ana Birchall şi este obligat
Suntem cu totii de acord ca spatiul public trebuie protejat de efectele oricarui discurs abuziv
Share