Băsescu: “Voi fi preşedinte până în ultima zi a mandatului”

Share

“Îmi menţin integral caracterizarea pe care i-am făcut-o ieri seară (dlui. senator liberal Sorin Roşca Stănescu, de mincinos – n.n.). Lucrurile nu sunt doar la acest nivel, a fost un joc mult mai larg. Din păcate pentru ei, l-am înţeles: şi el, şi marii gânditori de la Antena 3 din fiecare seară.

Promovarea acestei minciuni nu a fost întâmplătoare. O fundaşie care ţine de dl. Voiculescu a depus aceste documente încă din luna februarie, au fost investigaţe de Poliţie şi trimise la un parchet de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

“Ghinionul lui SRS şi SOV e că prin această firmă s-au virat bani dlui. Popa de la FNI, când se afla în Indonezia.”

Nimeni nu putea să dea o soluţie favorabilă petentei (FACIAS). Ieşirea dlui SRS a fost precipitată. A preluat documentul aruncat de fundaţie, pentru că intrase în dificultate. Anterior, făcuse o declaraţie că, printre alţii, şi eu aş avea conturi în Seycheles.

Fiind un om laş, a schimbat registrul, declarând în Parlament, aducând-o în zona dreptului şi libertăţii oricărui parlamentar de a spune orice îi trece prin cap în Parlament. I-am intentat o acţiune pentru declaraţia iniţială.

Aş vrea să vă clarific povestea acestor documente. Ele vin de la o anumită firmă din Cipru. Nefericită idee! Este firma prin care SOV a spălat bani. Iar acest lucru se află acum în investigarea procurorilor.

Ştiu ce am cerut eu repetat preşedintelui Ciprului: deschiderea comisiei rogatorii România – Cipru, pentru ca procurorii români şi ofiţerii investigatori să aibă acces cu privire la mişcări de bani făcute de societăţile comerciale înregistrate în Cipru de cetăţeni români.

Ghinionul lui SRS şi SOV e că prin această firmă s-au virat bani dlui. Popa de la FNI, când se afla în Indonezia. Oamenii au fost neinspiraţi, ca şi televiziunile care le-au promovat. Să vrei să-l implici în mod fals pe preşedinte într-o activitate despre care acesta ştia foarte bine cu ce s-au ocupat…

Asta explică şi reacţia pripită de aseară a lui SOV, pentru că e parte. Lansarea acestor documente a avut rolul de a pune procurorii pe drumuri greşite, în speranţa că dosarul va fi atât de mult întârziat, că mi se va termina mandatul şi va pune sub control ce se întâmplă la Parchete.

Voi fi preşedinte până în ultima zi a mandatului meu şi voi proteja procurorii de influenţa politicului până la capăt. Sunt foarte hotărât.

Este bine să nu aibă nici o speranţă că în ultimele 12-13 luni ale mandatului voi fi mai puţin vigilent în apăra Justiţia de influenţa politicului.

Pentru că dl. preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, vrea să facă şi o comisie parlamentară (în program era ca circul să fie astfel umflat, cu banii spălaţi de preşedinte)…

îl rog pe dl. Crin Antonescu să-l întrebe pe SRS dacă pe 03.02.2004 i s-au virat de la firma respectivă 29.700 de dolari şi pe 30.12.2004 dacă i s-au virat 486.000 de euro, eventual contra căror servicii, poate îi spune lui Crin Antonescu.

Dar să se grăbească, pentru că dosarul de spălare de bani merge înainte. Poate îl cheamă şi pe Vântu la audieri.”

Share