Într-o lungă filipică publică de acum puţin timp, Traian Băsescu l-a făcut praf pe Victor Ponta, ştergând podelele cu acesta până a făcut hainele de pe el ferfeniţă.
„Ponta s-a lansat în campania prezidenţială, acoperind incorect campania pentru europarlamentare”
, a explicat şeful statului în debutul briefing-ului său de presă, devenit mitralieră de acuzaţii, fără precedent de la Palatul Cotroceni.
Băsescu a amintit că la începutul campaniei a „făcut o sugestie către partide şi am enunţat o serie de teme de mare interes. Din păcate, răspunsul premierului a fost lansarea în campania prezidenţială. Avem toţi în minte imaginile unde se deplasează şi întreabă: „Vreţi să fiu preşedintele vostru?” – şi din sală i se răspunde: „Da!”.
Nimic în comun cu democraţia
„Ignoră interesul public, de a ajuta românii să înţeleagă cât de importante sunt alegerile europarlamentare. Un astfel de comportament nu are nimic în comun cu democraţia.
Se suprapune şi pe o foarte proastă guvernare. Creşterea economică nu este rezultatul guvernării Ponta. Nici o economie nu creşte când îi torni în cap 35 de taxe noi, ci e efectul măsurilor luate de guvernul Boc.”
Cu Ponta preşedinte, ţara ar cunoaşte un regres uriaş
„Comportamentul premierului Victor Viorel Ponta mă obligă să anunţ public că, dacă nu va lăsa să se desfăşoare campania electorală pentru PE, îi voi fi un opozant fără reţinere, pentru toate acţiunile pe care le face pentru a-şi asigura un avans uriaş faţă de ceilalţi candidaţi la prezidenţiale.
Poate că nu neapărat campania pentru prezidenţiale este declanşată timpuriu, cu startul furat. Asta ştie el să facă, şi intelectual. Consider că Ponta nu trebuie să fie preşedintele României pentru că ar însemna că ţara să intre într-un regres uriaş.
Am obligaţia să-i informez pe români de ce nu poate fi preşedintele României. De aceea, îi şi adresez public rugămintea să se domolească cu campania prezidenţială şi să lase să se desfăşoare campania pentru PE.
În această încercare de a le explica românilor cine e Ponta, voi folosi dreptul fundamental al oricărui cetăţean, cel de a vorbi liber. Acest drept, pentru cei care nu ştiu sau au dubii, e garantat şi preşedintelui României, nu doar premierului.
Premisa de la care plec e legată de faptele lui de până acum, premisa în a susţine de ce nu trebuie să fie preşedinte.
Victor Ponta, apărătorul baronilor, duşmanul Justiţiei
Plec de la poziţiile publice pe care Ponta, în calitate de premier, le are ori de câte ori un baron local din PSD sau o personalitate PSD e anchetată pentru fraude sau condamnată.
Întotdeauna a fost un apărător al acestora şi un duşman al Justiţiei, semănând neîncredere în populaţie cu privire la acţiunile autorităţii judecătoreşti. Întotdeauna i-a apărat şi pe Mazăre, şi pe Duicu, şi pe Cosma, pe oricine a fost chemat să răspundă în faţa procurorilor, ca şi pe Fenechiu sau alte persoane condamnate.
Fără o clarificare a modului în care Victor Viorel Ponta procedează, există riscul ca, dacă acest prim ministru va ajunge preşedinte, România să devină o ţară condusă de baroni. Baroni şi puşcăriabili.
Acesta ar fi un prim motiv pentru care Ponta e un pericol dacă va ajunge preşedinte. Un alt motiv:
Ponta a dependent de foarte mulţi oameni, nu e un om liber.
El a fost ales în propriul partid ca urmare a unor aranjamente, cărora le este dator, făcute de baroni pentru a-l alege preşedintele PSD. Din acest motiv, comportamentul lui Ponta e unul de subordonare faţă de cei cărora le datorează funcţia de preşedinte al PSD şi de premier.
Ponta ca preşedinte ar fi extrem de periculos şi pentru că e dependent de prorpietarii de trusturi media, fie că vorbim de Ghiţă, care şi-a făcut averea din contracte cu statul – iar acum e deplin conectat, prin relaţia cu Ponta, fie dependent de Voiculescu, turnător – deja condamnat la cinci ani de închisoare, iar aceste dependenţe (pe lista cărora îi putem include şi pe Mazăre, Dragnea, care are un proces penal în derulare, Duicu, cu care bine mersi face trafic de influenţa în propriul lui cabinet, Nicusor Constantinescu) sunt oameni de care soarta lui Ponta depinde.
Aceste dependenţe ar face ca un preşedinte ca Ponta să nu fie un om liber, în deciziile pe care le ia ca preşedinte. Ponta este un politician corupt. Argumentez cu ordonanţa de urgenţă, prin care a dat în administrare 2.800 de hectare de la Academia Agricolă la CJ Brăila, pentru că aşa i-a cerut baronul.
Vă reamintesc încercarea lui disperată, de a obţine de la CSAT un aviz pe decizia de privatizare la CFR Marfă. A încercat să scape de responsabilitatea privatizării, ştiind ca şi mine că Gruia Stoica este un om asupra căruia sunt mari semne de întrebare din punct de vedere al corectitudinii, că e un candidat la a prelua CFR fără să aibă bani, dar nespunând public că a avut un interes ca Stoica să preia CFR.
Ponta a vrut să-şi acopere omul, pe Gruia Stoica
Viaţa a confirmat că Stoica era un candidat la privatizare, care a drenat resursele din CFR, prin mituirea conducătorilor, iar Ponta voia să se acopere sub avizul CSAT pentru rezultatul licitaţiei.
Ştia şi el, ca şi mine, care am refuzat avizul, că Gruia Stoica nici nu are bani şi că a şi drenat resursele companiei. A vrut să se acopere omul, pentru că nu e nu numai corupt, e şi las, nu îşi asumă ce face.
Un alt element de corupţie pe care îl susţin – şi încă nu am primit explicaţia de ce: premierul Ponta a acceptat reducerea datoriei Rompetrol de la 580 de milioane la 200 de milioane de dolari, deci 280 de milioane de dolari ni i-a amestecat într-o aşa-zisă planificare a creării unui fond de investiţii de un miliard, în care nu ştim câte procente are România şi dacă va funcţiona vreodată.
Acesta se pare că a fost preţul pe care a înţeles să-l plătească pentru a fi primit în Kazahstan. Un alt element de corupţie profundă: a preferat să mărească taxele pe combustibil, pentru a crea resursa financiară pe care să o dirijeze la dl. Dragnea, pentru că baronii care îl ţin la putere să aibă resurse alocate discreţionar.
Consider că e un profund element de corupţie faptul că a încercat, în celebra marţe neagră, să treacă prin parlament legile graţierii şi amnistiei. Acestea intrau în obligaţiile pe care Ponta le are faţă de cei corupţi şi care au intrat deja în vizorul instituţiilor statului sau care au fost deja condamnaţi.
Asta e corupţie, prin legi şi hotărâri de guvern.
Ponta e şi un om laş. Laş şi mincinos. Şi nu spun că un om politic nu poate greşi, ca atunci când sunt evidente, că e altfel trebuie să recunoască. Eu am făcut-o ori de câte ori am considerat că am greşit.
Nu o să vedeţi aşa ceva la Ponta şi vă aduc aminte ca argument pentru minciuna şi laşitate disputa cu Crin Antonescu legată de marţea neagră, în care Crin Antonescu spunea clar: ne-am înţeles să trecem şi legea amnistiei, şi a graţierii, chiar cu tine în avion, să reducem puţin din impact, dar ne-am înţeles la nivel de USL.
Ponta nu a avut curaj să-şi asume înţelegerea cu Antonescu, ceea ce l-a făcut pe Antonescu să nu mai susţină legile. E şi mincinos, şi laş. Un alt element, în afară de multele minciuni – cum a atras el bani, deşi banii sunt pe lucrări executate şi declanşate în Guvernul Boc.
V-aş menţiona întâmplarea de duminică, la Certeze, Ponta s-a urcat pe scenă şi a crezut că într-o sală închisă, numai cu membrii PSD. Din păcate, erau şi oameni liberi şi a început să fie fluierat copios.
Atunci, ce i-a dat prin cap, şi vă citez:
„Vreau să mulţumesc celor prezenţi. Preşedintele ţării nu a putut să vină, m-a rugat pe mine să vă salut pe toţi”
Aş vrea să spună public când a vorbit cu mine şi când a primit mandat să-i salute pe cei aflaţi acolo.
Şi continuă Ponta:
„Judeţul Satu Mare, aşa cum spunea dl preşedinte, după ataţi ani de secetă are nevoie de investiţii şi dezvoltare”
Ăsta e un mitoman, minte fără ruşine
E adevărat că în faza iniţială i-a păcălit un pic pe oşeni, care, când au auzit că e un mesaj de la preşedinte, au scăzut un pic intensitatea, după care au fluierat şi mai tare. Pentru a ieşi dintr-o situaţie, utilizează orice fel de tertipuri.
Mi-am mai adus aminte de o întâmplare: s-a dus la Cluj, la Mitropolie, a crezut că e organizaţie PSD şi a început să-l fluiere lumea, iar la ieşire a spus că l-au fluierat pe mitropolit. Ăsta e laşul şi mincinosul. E incredibil, un mitoman nu poate fi preşedintele unei ţări.
De ce nu poate fi preşedinte: a creat ambiguitate asupra orientării strategice a României, a lansat teoriile parteneriatului strategic cu China, în timp ce România are parteneriat strategic cu SUA şi cea mai mare greşeală ar fi să creăm confuzie şi să tratăm SUA în acelaşi fel cu orice altă ţară.
Sunt un adept al unei bune relaţii cu China, dar de aici până la a crea confuzie şi a merge până la slugărnicia de a scoate drapelul UE când vine premierul Chinei e jenant. Aceste lucruri creează confuzie cu privire la linia pe care România doreşte să evolueze în continuare.
O mică paranteză – eu am construit acest parteneriat în timp, dar toţi ştiu că mandatul se apropie de sfârşit şi nimeni nu are garanţia că Ponta va continua linia construită cu atâta migala timp de zece ani. Un parteneriat strategic cu SUA este, în opinia mea, a treia mare reuşită a clasei politice, după intrarea în NATO şi UE.
Aceasta este o avere pentru România şi Ponta nu o poate pune sub semnul întrebării, prin ambiguitatea guvernului, în raport cu ce se întâmplă în Ucraina şi cine e responsabil. Îl doare gura să spună „Rusia a anexat Crimeea, Rusia întreţine conflictul”, îl doare gura.
Ponta încalcă grav Constituţia
Al şaselea – Ponta încalcă grosolan Constituţia. Art 87 – preşedintele poate lua parte la şedinţele Guvernului, în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice.
Aici, premierul e obligat să-l informeze pe preşedinte că se discută aceste teme şi preşedintele are dreptul să vină la şedinţe. Sunt expres menţionate în Constituţie. De la instalare, Ponta nu a făcut nici o notificare că pe ordinea de zi s-ar afla vreuna dintre aceste teme, preşedintele nu are de unde şti ordinea de zi exactă.
Astăzi a comis-o din nou: au discutat chipurile materialul despre Ucraina pentru care dorea CSAT, acesta e materialul, nu l-am primit oficial, dar îl am, e o informare în principal cu elemente care pot fi făcute şi publice, cu informaţii de la Externe, Interne şi Apărare.
Eu vă pot spune că şi eu, şi domnia-sa primim informări mult mai complete şi la zi cu privire la situaţia de acolo de la alte structuri ale statului. Azi a încălcat grav Constituţia: a discutat o problemă de securitate naţională, apărare a ţării, de politică externă, fără să-l notifice pe preşedinte.
Cu siguranţă nu ar mai fi avut nevoie de nici un CSAT dacă şi eu aş fi fost acolo, asta în primul rând cu scopul de a-i informa pe toţi membrii Guvernului. A încălcat grav Constituţia şi îşi asumă atribuţiuni pe care nu le are.
Pentru că suntem la atribuţiuni pe care nu le are: remarc că e primul premier de după Revoluţie care destructurează instituţii funcţionale ale statului şi îşi aduce în subordine structuri de forţă: poliţia, serviciul de informaţii al MAI şi cel al Armatei.
Nimeni până acum nu a îndrăznit să facă asta. Îmi imaginez ce ar face de la Cotroceni cu SIE sau SRI. Este avid de putere, deşi nu are pregătirea să conducă eficient structurile pe care şi le tot ia în subordine
Un alt motiv e lipsa de respect pentru Constituţie, după minciună şi laşitate. O să trec la al şaptelea motiv – încercarea de a-şi atribui responsabilităţi pe care nu le are.
Este preocupat de Ministerul Apărării, de faptul că ne bate războiul la uşă, deci o să aveţi comenzi, un om care şi-a pierdut busola în hăţişul puterii extraordinare pe care o are un premier şi i se pare că se poate juca cu toate instituţiile.
Ieri, vizită la Ministerul Apărării, discuţii cu steagurile armelor în spatele lui, a vrut să aibă o anumită simbolistică. Nu-i voi permite să batjocorească Constituţia sau siguranţa naţională.
Art 92 din Constituţie – preşedintele e comandantul forţelor armate, ce-o fi căutat el la armată? – şi e preşedintele CSAT.
Scrie în Constituţie, dragă Ponta, nu aveai ce căuta la Armată, să stabileşti strategii pentru Ucraina, preşedintele e responsabil şi e comandantul armatei.
Aş vrea să înţeleagă unde începe armata – nu în biroul ministrului Apărării, ci cu şeful Statului Major, cu şefii de arme şi aşa mai departe. Dacă vrei să afli ceva de Ucraina, vii la preşedinte şi ai o discuţie cu preşedintele, nu tarăşti CSAT într-o dezbatere publică inutilă.
Preşedintele poate declara, cu aprobarea Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate, nu premierul.
Responsabilitatea securităţii naţionale e a preşedintelui
Constituţia merge mai departe şi spune că numai în cazuri excepţionale hotărârea preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult cinci zile de la aprobare. Eu v-am informat public că România nu e în stare de pericol şi nu avem nici un risc că România să fie atacată.
Fiţi convinşi că, dacă aş avea suspiciuni la adresa securităţii naţionale, nu aş ezita să aplic Constituţia, dar în cunoştinţă de cauză, şi nu prin organizatiiile PSD. Am toată informaţia, ştiinţa şi asistenţa pentru a face lucrurile aşa cum trebuie şi în interesul României.
Securitatea naţională nu se aduce într-o bălăcăreală, în care Ponta a crezut că îi dă bine în campanie. Şi-a depăşit grosolan atribuţiunile prin declaraţiile făcute.
În caz de agresiune armată, preşedintele ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce la cunoştinţa Parlamentului printr-un mesaj, nu premierul e responsabil de respingerea agresiunii, să informeze Parlamentul, el are cu totul alte atribuţiuni.
Ce face Ponta, încercând să aducă în mocirla în care a coborât dezbaterea publică a Armatei, e inadmisibil şi îl descalifică pentru orice funcţie în acest stat. Vă citesc şi art. 93 – preşedintele instituie starea de asediu sau de urgenţă, nu are dl. Ponta nici o atribuţiune, iar eu le spun românilor că nu exista nici un pericol la adresa României.
Toată această tevatură pe care a stârnit-o e de natura să-l descalifice ca politician, ca om, ca premier. Nu poţi târâ securitatea naţională, CSAT în jocurile tale politice mărunte. A mai încercat să o facă, dar acum a întrecut măsura.
Cred că i-ar prinde foarte bine să se ocupe de crearea de locuri de muncă, de absorbţia fondurilor europene, de utilizarea celor 105 milioane de euro pentru locuri de muncă pentru tineri, să cheltuiască cele 460 de milioane de euro la dispoziţia României, pentru a crea IMM, să găsească soluţii de continuare a finanţării pentru Autostrada Transilvania, să se ocupe de protecţia socială a celor care nu pot munci.
Constituţia ne-a împărţit responsbilitatile, iar eu mi le fac de la înălţimea experienţei, românii pot fi liniştiţi din punct de vedere a securităţii naţionale, ştiu foarte bine ce am de făcut, iar premierul nu are dreptul să creeze confuzie.
Este o declaraţie-avertisment la adresa premierului şi în acelaşi timp o invitaţie să-şi facă treaba lui, iar eu pe a mea. Premierul are dreptul să vorbească, dar el distruge statul (prin felul în care vorbeşte şi prin ceea ce spune – n.n.).”
