home EUROVISION, EVENIMENT Baruta, Hotel FM: “Ma bucur ca e posibila o competitie corecta!”

Baruta, Hotel FM: “Ma bucur ca e posibila o competitie corecta!”

Share

Este foarte placut sa constati ca, dupa atata amar de vreme, se face in sfarsit dreptate, in sensul ca invinge favoritul valoric. Noaptea trecuta am avut doua motive de bucurie. Primul, ca a invins favoritul valoric. Al doilea ca, dupa atatia ani de aranjamente pana la limita abjectiunii, in sfarsit nu s-au facut aranjamente ori acestea nu au fost prevalente in fata valorii concurentului invingator. Am stat de vorba cu liderul Hotel FM, compozitorul oradean Gabriel Baruta.

Va felicit pentru acest succes!
Cel mai mult ma bucur ca se poate o competitie corecta in Romania. Tot ce s-a intamplat a fost pe bune!

FOTO: HotelFM

Cum a fost, cu Eurovision in noaptea de Revelion?
A fost o atmosfera magnifica pentru mine. Combinatia dintre Revelion si Eurovision a fost un punct extraordinar. Ne-am simtit foarte bine, ne-am auzit foarte bine, cu echipa TVR am colaborat foarte bine, tot ce am cerut am primit. A fost o atmosfera foarte frumoasa intre concurenti, de colegialitate, nu au existat discutii intre noi, ne-am felicitat. A fost ok.

Cum e acum David?
Este foarte fericit!

Care ati simtit voi ca este principalul vostru concurent in competitie?
Sincer sa fiu, Ianna, Anthony Ikwuagwu Uchenna & Distinto, apoi Claudia Pavel si Directia 5. Ei erau principalii concurenti.

Care erau concurentii valorici ?
Pe calitati vocale si pe compozitie, piesa lui Cristi Faur mi s-a parut destul de elaborata, dar este foarte greu sa mixezi cinci voci intr-o piesa, mai ales intr-un stil de bell-canto.

Mai ales ca Anthony nu mi s-a parut ca este la acelasi nivel, in sensul ca nu poate aduce aceeasi intensitate expresiva pe care o scoate interpretarea bell-canto.
Era de factura mai pop. S-a vrut a fi un proiect indraznet, o superproductie, dar este foarte riscant. Noi am ales, cu toate ca si piesa noastra de anul trecut a fost mai elaborata, dar acum am ales o piesa de feeling, compusa intr-un timp scurt, simpla, o melodie, un refren usor de retinut. Nu ne-am complicat, n-am intrat in filozofii pe care sa nu le inteleaga nimeni.

Cum va explicati faptul ca televotingul i-a dat castigatori pe ei, nu pe voi ?
E posibil sa fi fost asa… sincer, mie mi s-a parut o editie foarte pe bune si foarte corecta. E posibil sa fi votat. In primul rand, au avut o imagine frumoasa, angelica, erau imbracati in alb…

Impact vizual…
Da, in noaptea de Revelion majoritatea tinerilor erau plecati la discoteci si cei care i-au vazut la televizor, de o alta varsta, au fost impresionati de felul in care s-au prezentat. Nu contest ca s-au uitat la televizor si tineri, dar in general melodiile acestea foarte soft, de expresivitate, prind la alta generatie. In rest, ei au cantat foarte bine. Fiecare a fost ok, dar este, cum am spus, foarte greu sa mixezi cinci voci bune.

Intr-adevar, voci foarte bune. Mi s-a parut ca interpretarea voastra live a fost mai buna decat inregistrarea. Mai charismatica. Ati transmis mai mult. Oare gresesc?
E o surpriza sa aud aceasta. Dar David este omul live-ului. El se descurca intotdeauna foarte bine pe scena, asta este parerea mea. Din acest motiv l-am si luat la mine in trupa acum cativa ani. In studio… stii cum e, nu toti artistii transmit ca si cum ar fi pe scena. Ei bine, David, de cand a venit prima data, a pus mana pe microfon si a cantat, transmitea, traia ca si cum ar fi fost pe scena. Cu ochii inchisi, cu mimica, cu gestica… asta m-a facut sa inteleg ca este un om intr-adevar sincer si simte ceea ce face.

Un tip exploziv. Care sunt pasii urmatori ai grupului Hotel FM ?
O sa colaboram cu TVR, cu pr-ul lor, am inteles ca vom avea si un turneu de promovare, avem si cateva invitatii de la organizatorul Eurovision din Anglia. O sa incercam sa onoram toate invitatiile si sa ne promovam tara asa cum putem.

Mult succes!

Share