Armaghedonul Oligarhilor 66. Petre Mihai Băcanu

Share

Armaghedonul Oligarhilor 66. Petre Mihai Băcanu

Capitolul despre Petre Mihai Băcanu este emblematic pentru povestea acestui personaj controversat. Toate datele prezentate ne sunt cunoscute.

Întrebarea legitimă care se pune este dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, pentru că ele nu au fost verificate de la un capăt la celălalt. Există un abur (binefăcător pentru majoritatea protagoniştilor acestor capitole) care protejează aceste personalităţi ale presei, conservându-le statutul.

Apropos, mai ştie cineva cu ce se ocupă acum Petre Mihai Băcanu? Este şeful ediţiei contemporane a ceea ce se doreşte a fi urmaşul marelui ziar editat la finalul secolului al XIX-lea de Mihai Eminescu, Timpul. Devenit o publicaţie foarte discretă.

A debutat la terminarea liceului, într-un ziar local din Brăila, în ‘59. A lucrat la o revistă studenţească în Galaţi – Amfiteatru. Încă din ‘70 lucrează la România Liberă , de unde nu pleacă decât pentru un „sejur” în închisoare.

De ce? Pentru că la sfârşitul lui 88 scoate un ziar ilegal, România, iar în ianuarie’ 89 toţi cei care au participat la editarea ziarului sunt arestaţi.

Băcanu se afla şi sub influenţa Ambasadei URSS de la Bucureşti. Colegii săi primesc 3 luni de închisoare, el rămâne închis până în 22 decembrie. Imediat preia conducerea ziarului România Liberă, care forţează privatizarea la 3 luni după Revoluţie.

Băcanu se găsea pe lista de acţionari sau administratori la mai multe firme: Aflux Publiprod, producţie cinematografică şi filme, printre alţii alături de Bogdan Ficeac şi Şerban Bubenek Turconi (fost consilier municipal Bucureşti, fost preşedintele al Casei Naţionale de Asigurări, candidat la Camera Deputaţilor din partea PNŢCD); Libera SA, fabricarea de produse alimentare, unde este doar preşedinte general, iar la Societatea R este acţionar alături de alte 4 firme din România şi Italia; Perfect Press, fără obiect de activitate declarat, societate formată dintr-o societate românească şi una olandeză, la care este unic administrator; Societatea R, care tipăreşte România Liberă, unde în acte apare şi ca administrator, al cărui mandat a expirat în februarie 2004; Rodipet, fosta societate de stat de distribuţie de presă scrisă, preluată de cei doi fraţi Awdi, libanezi cu cetăţenie americană, unde apare ca administrator începând cu jumătatea anului 2004.

Câteva menţiuni speciale merită Băcanu – date care definesc portretul său mai puţin cunoscut.

Legăturile sale cu agenţi ruşi, camuflaţi în ziarişti, la Novosti sau alte publicaţii, au continuat şi după 1990, dar au fost necunoscute americanilor, care i-au pus la dispoziţie, cu naivitate, după cum se consemna ulterior într-un raport de audit american, sume impresionante de bani pentru anii aceia.

Raportul american consemna cu obidă irosirea a peste un milion şi jumătate de dolari pentru o publicaţie sterilă şi recomandă evitarea susţinerii pe viitor a unor astfel de proiecte.

Băcanu a concentrat şi capitalizat în folos propriu bani proveniţi din Occident, a mimat cu talent “lupta cu structurile”, nu fără a le servi pe dedesubt cu vârf şi îndesat.

Lui i se datorează ratarea unui moment care ar fi putut fi crucial pentru societatea românească postcomunistă. Campania de astăzi legată de deconspirarea agenţilor securităţii ar fi putut începe în 1990 şi cu totul altfel ar fi arătat lucrurile astăzi.

Arhiva secţiilor Securităţii situate în zona centrală Capitalei, care a ajuns în groapa de la Berevoieşti, a fost oferită de Băcanu personal unui fost anchetator al DSS, procurorul Dinu, care a preluat din mâna lui Băcanu documentele strânse de ziariştii prezenţi la Berevoieşti.

Cei 18 saci, plini vârf cu documente operative strict secrete aproape intacte, conţineau informaţii care ar fi putut clarifica ceea ce de zece ani CNSAS se face că face şi nu-i iese deloc.

Cea mai mare parte a liderilor din spaţiul public erau cuprinşi în arhiva pe care a vrut să o distrugă SRI şi pe care a recuperat-o prin Băcanu. Ce a primit la schimb Băcanu ştie doar Dumnezeu, care vede.

urmează: Armaghedonul Oligarhilor 67. Cornel Nistorescu

Share