Armaghedonul Oligarhilor 47. ALRO – povestea adevărată

Share

Armaghedonul Oligarhilor 47. ALRO - povestea adevărată

Despre cum a ajuns ALRO pe mâna ruşilor s-a scris enorm. Autorii documentului prezentat aici în serial pretind că deţin adevărul.

Să-i urmărim cu atenţie.

Povestea ALRO este povestea tuturor guvernelor României din 1990 încoace. Este ridicol să vii astăzi şi să pretinzi că ALRO ar avea de-a face cu Băsescu sau (doar) cu… Stolojan.

Anul trecut, celebrul luptător antisovietic Vladimir Bukovski a vizitat România şi ne-a spus în faţă, tranşant, ca noi avem KGB-ul în România, cu LukOil şi cu sectorul industriei de aluminiu.

Aşa cum toate sectoarele strategice, primordiale în economia Rusiei, industria petroliferă, Gazprom, industria nucleară, minele de uraniu, industria spaţială sunt controlate de către grupul de la Dresda al ofiţerului KGB Vladimir Putin, tot astfel şi în România ofiţerii ruşi conduc şi controlează ramuri industriale strategice pentru industria de război.

Istoria preluării aluminiului românesc de către ruşi începe imediat după Revoluţie. ALRO Slatina a fost înfiinţată în ianuarie 1991, ca societate pe acţiuni, prin preluarea unei cote de 65% din patrimoniul Întreprinderii de Aluminiu Slatina.

Uzina de Aluminiu Slatina a fost înfiinţată în martie 1961 şi constituia un segment important al industriei de apărare a României.

Societatea ALRO este singurul producător de aluminiu primar din România şi cel mai mare din Europa de Est şi este listată la Bursa de Metale de la Londra (LME).

ALRO poate produce anual peste un milion de tone de alumină, 420.000 de tone de aluminiu primar şi 120.000 de tone de produse din aluminiu.

ALRO are pieţe de desfacere în întreaga lume. ALRO şi, ulterior, restul industriei de aluminiu au intrat treptat sub controlul unei grupări – cum o spune foarte clar Bukovski – a serviciilor ruseşti.

În mediul de afaceri din metalurgie se ştia că tranzacţia face parte dintr-o strategie mai amplă de concentrare a întregii producţii de aluminiu din România într-o singură mână, astfel încât să se poată dicta şi preţurile în funcţie de un anumit monopol, care s-ar putea instaura pe piaţa românească de profil.

Totul pleacă de la un singur nume: Marco. Marco de la Mark Rich, partenerul de afaceri al lui Soros.

Interfaţa, Marco International, este condusă de rusul Vitali Matsitski, la rândul său apropiat al lui Victor Pinciuk, ginerele fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima.

Vitali Matsitski este şi proprietarul Grupului de firme Rinko, specializat în producţia petrolieră, şi are o avere estimată la peste 10 miliarde de dolari.

Firmele companiei Marco au înhăţat cam tot ce mişcă în zona strategică din România.

urmează: Armaghedonul Oligarhilor 48. Aluminiu pe tavă Kremlinului

Share