Acest intertitlu din Armaghedonul Oligarhilor aduce în prim-plan dihotomia monarhie – Băsescu, o pistă falsă.
Autorii documentului preluat aici se poziţionează declarativ de partea adversarilor Casei Regale. Este binecunoscută aversiunea dintre Casa Regală şi Traian Băsescu, care l-a susţinut de mult timp pe aşa-zisul prinţ Paul.
Lucrurile sunt foarte neclare şi în prezent. Există voci care afirmă că Radu Duda a fost infiltrat în Casa Regală, pentru compromiterea acesteia şi trântirea pentru totdeauna a alternativei ca România să revină la monarhie constituţională.
Scoaterea, recent, de la naftalină, a spectralului Mihai I cu al său Duda şi ventilarea publică, dar şi “underground”, a perspectivei unor alternative de tip monarhic de către oamenii puterii, probează încă o dată controlul deplin al lui Dinu Patriciu asupra aparatului guvernamental.
Într-un interviu recent acordat Corinei Drăgotescu, şeful ROMPETROL a afirmat că va vota pentru răsturnarea lui Băsescu, “pentru că sper să se facă cvorumul care să permită trecerea, în linişte, către o republică parlamentară sau poate către o monarhie”.
Ieşirea la rampă a lui Patriciu este un semnal care confirmă încercările unor politicieni din PNL şi PSD, în special de a-l contrabalansa pe Băsescu, prin varianta reinstaurării Monarhiei.
Răfuială lui Patriciu cu Traian Băsescu, cel care şi-a permis să dea liber dosarelor de cercetare penală a celei mai mari fraude din istoria României – cazul ROMPETROL – se apropie de apogeu.
Patriciu l-a comparat cu Lukaşenko – dictatorul bielorus, şi l-a mai numit pe Băsescu “maimuţă”, “gorila”, “cioban”, “frână în calea progresului ţării”.