Odată cu scandalul Arhiva SIPA, asistăm la resuscitarea sau decesul ultimului dinozaur instituțional al securității comuniste. Cei care l-au întors cu cheița pe Dan Andronic au riscat enorm.
motto: „Să facem din fiecare atac al Sistemului Corupt o modalitate de consolidare a statului de drept.”
Becul de la Arhiva SIPA a fost schimbat de 20 de ori, de 4 până la 7 oameni
Puteau să o facă oricând, au făcut-o acum. Semn de disperare. Nu ştim exact de unde vine această disperare. Experienţa istorică ne învaţă că asemenea perioade istorice sunt puternic influenţate de episoade invizibile de lucru al serviciilor secrete.
Arhiva SIPA, un soi de ETF juridic
ETF – urile sunt sandvișuri de acțiuni de la diferite companii, plasate pe piețele de capital. În ele, acțiunile performante, ca Apple sau Google, sunt amestecate cu altele neperformante.
Traderii spun că salamul e stricat, dar condimentele îl împiedică pe consumator să simtă asta. O vreme, figura merge, apoi salamul se strică tot de la acțiunile putrede, adică neperformante. Cine le cumpără pierde, pentru că cotaţia lor scade.
Salamul stricat Arhiva SIPA va umple cu toxiinfecție alimentară Justiția
Este clar că declanșatorii acestei povești asta urmăresc. Intoicarea Justiţiei. Compromiterea ei. Cea mai perversă modalitate de compromitere a Justiţiei poate fi următoarea.
Să presupunem că se va ajunge la soluția echilibrată de deconspirare a datelor din Arhiva SIPA prin clasificarea lor pe categorii de informație.
Porcării irelevante și infracțiuni
Astfel, în dosare există porcării irelevante despre viața intimă a magistraților. Ce ne interesează pe noi obiceiurile sexuale ale magistraţilor? Aceste informaţii trebuie anonimizate sau distruse.
Există, apoi, fapte penale care s-au clasat și altele care nu s-au clasat. Furt. Delapidare. Trafic de influență. Dare și luare de mită. Peste aceste infracțiuni nu se poate trece. Unele au influențat sentințe în dosare și au decis destine omenești.
Nefericiţii care vor linge ani în şir dosarele acestea şi vor tranşa pe categorii informaţiile trebuie să primească spor de periclitate. Vor visa urât noaptea. Apoi va începe visul cel urât al lepădării de satana comunistoidă pentru întotdeauna.
Răscolirea Cutiei Pandorei
Nu am făcut-o printr-un proces al comunismului în 1990. Post-comunistoid, arhiva SIPA a fost un dihor înpuţit, care s-a parfumat şi s-a îmbrăcat, plimbându-se până în 2005 printre noi.
Apoi a fost ţinut închis într-o cameră, să se stafidească. Confiat, el vrea acum să iasă, să-şi împrăştie duhorile. Infracțiunile acestea vor trebui corelate cu dosarele clasate, închise sau aflate pe rol.
Dar acesta e cel mai simplu proces. Cu siguranță, există unele dosare în Arhiva SIPA în care detaliile intime, menite șantajului, se împletesc armonios cu infracțiunile. Ce faci în asemenea situații? Institui protocoale speciale, prin care detaliile irelevante vor fi secretizate, iar faptele penale nu.
Detaliile picante după care salivează A3 și RTV
Problema este că accesul la datele acestea secretizate va fi permis avocaților. Chiar cu știința faptului că răsuflând aceste mizerii la presa Sistemului Corupt îi aşteaptă pușcăria, tentația va fi enormă.
Ca și presiunea presei. Există publicații tabloide specializate în aceasta. Iar Antena 3 și RTV vor saliva după aceste mizerii. Și vor plăti excelent.
