Ar fi corect să vorbim acum despre “manifestanţi la Universitate”

Share

Între 23 aprilie 1990 şi 21 mai 1990, la Universitate, în centrul Capitalei, a avut loc o manifestaţie maraton, organizată de mai multe ONG-uri, societăţi şi asociaţii: Liga Studenţilor din Universitatea din Bucureşti (LSUB), Asociaţia Studenţilor Arhitecţi (ASA), Grupul Independent pentru Democraţie (GID), Asociaţia “21 Decembrie 1989”, Asociaţia “16-21 Decembrie 1989”, Alianţa Poporului (AP) şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR).

© România liberă via Jurnalistul
Acesta este unul dintre primele bannere din Piaţa Universităţii, aparţinând GID

Din acel moment, spaţiul delimitat de Pasajul Universităţii, fosta baricadă din 21 decembrie 1989, de la Batişte, Teatrul Naţional şi Universitate – Arhitectură a devenit o piaţă, o agora publică, în care se manifesta paşnic contra Regimului Iliescu.

Manifestanţii aveau lideri: Marian Munteanu (LSUB), Cornel Feroiu (GID), Aurel Dumitrescu (21 Decembrie), Doru Mărieş (16-21 Decembrie), Dumitru Dincă (AP) sau Octav Rădulescu ori Ticu Dumitrescu (AFDPR).

Manifestaţia-maraton a adoptat Proclamaţia de la Timişoara ca program civic, la care ulterior s-a adăugat un set sintetic de revendicări proprii, legate de momentul politic al ţării.

Manifestanţii stăteau în piaţă zile în şir, astfel încât niciodată nu erau mai puţin de 2.000 de reprezentanţi ai lor în Piaţă. Mitingul de protest începea pe la orele 16 – 17 şi se termina în jurul orei 23. Zilnic. Timp de o lună.

Iată toată poza. Aceştia sunt colegii mei din Grupul Independent pentru Democraţie.

Niciodată nici un adept al lui Iliescu şi al FSN nu a fost înjurat, bruscat, agresat ori bătut în Piaţa Universităţii. Singurul lucru cu care se alegea, atunci când încerca să vorbească manifestanţilor în dodii, erau aplauze şi zâmbete.

Liderii Pieţei, ceilalţi reprezentanţi ai organizatorilor, persoanele publice care au sprijinit Piaţa, muzicienii, artiştii plastici, actorii, scriitorii, filozofii care doreau să se exprime o făceau de la balconul Pieţei, la microfon. Lumea îi asculta, îi aplauda, aproba sau dezabropa cele spuse. Totul civilizat.

De-a lungul acelei luni, în Piaţa Universităţii au fost vizionate filmele Revoluţiei: execuţia lui Ceauşescu, “Mircea, fă-te că lucrezi”, discuţiile dintre conspiratorii fesenei în zilele Revoluţiei etc..

Am văzut încă de atunci cine este acest Ion Iliescu, cine sunt conspiratorii ceilalţi din FSN, am ştiut ce reprezintă ei şi care le este extracţia kremlinistă.

Am ştiut de atunci toţi care este realitatea şi apoi ani în şir am povestit-o altora. Astfel, a aflat toată ţara, ce fusese dezinformată şi intoxicată de clica lui Iliescu.

Aceştia sunt “golanii” din adevărata Piaţă a Universităţii. Cum se observă, feţe de intelectuali. Comparaţi cu feţele celor de acum

Noi, cei de acolo, din Golania, am fost nişte privilegiaţi, pentru că am aflat mult înaintea tuturor românilor adevărul despre Revoluţie şi am ştiut că Iliescu trebuie judecat pentru faptele sale.

Astăzi, folosindu-se de prestigiul imens al acelei manifestaţii-maraton, cei ce aruncau atunci în noi cu roşii şi ouă stricate, ne făceau drogaţi, vânduţi lui Căposu, Câmpeanu şi Raţiu şi scandau oribilul “moarte intelectualilor!” mimează că sunt contributori la o agoră asemănătoare.

Noi atunci trăgeam România înainte, pe drumul spre progres. Ei se opuneau la progres. Aceşti manifestanţi de acum, prin cei care îi manipulează, ţin România în loc şi încearcă să o tragă înapoi, spre timpuri revolute.

MirceaOrdean (vezi toată galeria urmând linkul)

Puterea lor este foarte scăzută. Se folosesc de trei televiziuni, care au misiunea să inducă românilor ce nu ajung în centrul Capitalei că acolo este acelaşi spaţiu liber. Este o caricatură jalnică.

Cred că trebuie să începem prin a nu-i mai spune acestei caricaturi Piaţa Universităţii. Manifestaţia-maraton s-a terminat pe 21 mai 1990 şi, din inerţie, a mai durat, degradându-se, până pe 13 iunie.

Această manifestaţie de acum nu este un miting-maraton. Ea nu are loc într-o piaţă publică, ci pe trotuare. Din când în când, demonstranţii năimiţi de nişte forţe politice ale căror nume nu sunt demne să fie rostite, precum şi aderenţii lor manipulaţi, ocupă strada. Nici atunci nu se formează o adevărată piaţă.

Ar fi indicat să nici nu-i mai spunem astfel, pentru că, numind ce e acum “Piaţa Universităţii”, ne batem joc de memoria civică a acestui popor. Ar fi cazul să vorbim despre “manifestanţii de la Universitate”.

Share